Anul 2022 vine cu vești bune pentru acești angajați. Ei vor primi bani în plus pe lângă salariu și vor beneficia și de tichete de masă, după ce și-au spus nemulțumirile la finalul anului trecut.
Banii intră direct în cont! Se dau 2.500 de lei în plus pe lângă salariu
La finalul anului trecut, angajații OMV Petrom au ieșit în stradă, în fața sediului central din București, pentru a protesta cu privire la condițiile salariale, scrie Ziarul de Ploiești.
Se pare că nemulțumirile acestora au fost ascultate, având în vedere că OMV Petrom are de gând să ofere salarii mai mari, începând cu 1 iunie 2022.
Salariile de bază sunt cele care urmează să fine majorate, scrie presa locală, care adaugă că acestea vor crește cu 500 de lei. De asemenea, o astfel de creștere este prevăzută și pentru 1 iunie 2023.
Tichetele de masă au fost majorate
Tichetele de masă vor crește și ele, începând din luna ianuarie a acestui an. Dacă până acum acestea erau de 15 lei/tichet, începând de anul acesta bonurile de masă vor fi 17 lei/tichet. Tot de la începutul acestui an a fost majorat și cuantumul alimentației de protecție și efort – până acum era de 15 lei pe zi, iar din ianuarie a devenit 17 lei pe zi.
Angajații au primit o primă de 1.900 de lei brut, plătită în luna ianuarie, urmând să mai primească o primă de 500 de lei în ianuarie 2023.
De asemenea, ei mai beneficiază și de o majorare a diurnei cu 10 procente – până acum aceasta a fost de 100 de lei pe zi, iar de luna trecută ea a devenit 110 lei pe zi.
Potrivit documentului citat de Ziarul de Ploiești, angajații OMV Petrom vor primi o primă în valoare de 2.500 de lei de Ziua Petrolistului.
Angajații amenințau cu proteste și în 2022
Amintim faptul că la finele anului trecut, salariații OMV Petrom anunțau că în cazul în care nemulțumirile lor nu vor fi luate în seamă, protestele ar urma să continue și în 2022.
„Sperăm ca ecourile acţiunilor noastre de protest să îi determine pe cei care pot remedia disfuncţionalităţile semnalate de noi să arate că îşi respectă angajaţii şi că doresc să evite ca aceştia să fie privaţi de protecţia unui Contract Colectiv de Muncă care expiră în doar câteva zile, la data de 31 decembrie 2021.
Suntem determinaţi să continuăm, cu aceeaşi bună-credinţă şi deschidere, negocierile, dar vom continua lupta prin toate mijloacele sindicale până când membrii noştri îşi vor primi toate drepturile pe care le merită printr-un nou Contract Colectiv de Muncă, ce le va garanta beneficii şi protecţie. Vom continua protestele în stradă în cazul nerezolvării rapide a situaţiei”, anunţa Sindicatul Naţional Petrom.