Vești bune privind plata subvențiilor europene pentru fermieri, având în vedere că Ministerul Agriculturii începe plata în avans. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a precizat că avansul total se ridică la 1,2 miliarde de euro.
Ministerul Agriculturii începe plata avansurilor pentru subvențiile europene pe suprafață
Începând din noaptea de 16 octombrie, Ministerul Agriculturii va demara plata în avans a subvențiilor europene pentru fermieri, a anunțat marți ministrul Florin Barbu într-o conferință de presă. Avansul total se ridică la 1,2 miliarde de euro, iar plățile se vor desfășura în perioada următoare.
Ministrul Barbu a specificat că avansul va fi structurat astfel: un miliard de euro vor fi alocați din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plăți directe, iar 200 de milioane de euro vor proveni din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), destinate măsurilor delegate.
Pentru anul de cerere 2024, fermierii vor primi 70% din sumele aferente intervențiilor din FEGA și 85% din cele destinate măsurilor din FEADR.
„Practic, începând cu 16 octombrie, Ministerul Agriculturii va iniția plăți în avans pentru fermieri. Avansul total pe care îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro. Un miliard de euro vor fi plăți directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și 200 de milioane de euro pentru măsurile delegate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Pentru anul de cerere 2024, avansurile vor fi 70% din sumele aferente intervențiilor din FEGA și 85% din sumele aferente măsurilor din FEADR”, a precizat Barbu.
Despăgubiri pentru fermierii afectați de secetă
Ministrul Agriculturii a anunțat, de asemenea, începerea plăților pentru fermierii ale căror culturi au fost afectate de secetă în acest an. Ordonanța care reglementează despăgubirile a fost aprobată, iar valoarea totală a compensațiilor va depăși două miliarde de lei.
Barbu a precizat că sumele sunt deja disponibile, iar în ședința de Guvern din această săptămână se va solicita o creștere a limitelor de plăți pentru Ministerul Agriculturii.
Totodată, fermierii vor beneficia de plata accizei la motorină pentru trimestrul doi, iar plățile pentru trimestrul trei urmează să înceapă de luna următoare.
„S-a aprobat ordonanța privind despăgubirile la secetă pentru fermierul român. Astfel, în perioada următoare vom începe plățile pentru despăgubirile acordate pentru calamitățile la secetă de peste două miliarde de lei, iar săptămâna aceasta vom avea în ședința de Guvern o solicitare de creștere a limitelor de plăți în cadrul bugetului Ministerului Agriculturii, pentru că sumele le avem. Va începe și plata accizei la motorină pentru trimestrul doi, iar în următoarea lună vom demara și plata accizei pentru motorină în trimestrul trei”, a adăugat Barbu.
Evaluarea pagubelor cauzate de secetă
Conform datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, peste 16.000 de fermieri au depus solicitări pentru constatarea și evaluarea pagubelor la culturi din toamna anului 2023. În total, au fost întocmite procese-verbale pentru o suprafață de peste 320.000 hectare, dintre care peste 200.000 hectare de grâu au fost afectate.
În ceea ce privește culturile de primăvară, în special porumb, floarea soarelui, plante perene, plantații pomicole și viticole, au fost înregistrate peste 138.000 de cereri pentru evaluarea pagubelor. Suprafețele afectate însumează peste 2,2 milioane de hectare la nivel național, cu daune cuprinse între 50% și 100%.