Legumicultorii care vor primi banii în această săptămână
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a anunțat marți că legumicultorii înscriși pentru ajutorul de minimis acordat pentru susținerea producției de legume în spații protejate în perioada de extrasezon vor primi banii în această săptămână. Până în prezent, plățile au depășit suma de 76 de milioane de lei.
Potrivit comunicatului MADR, peste 15.395 de beneficiari ai programului au beneficiat deja de plăți, iar acestea vor continua pentru toți cei 19.076 de fermieri eligibili din toate județele țării.
Cele mai multe solicitări provin din județele Olt, Galați, Giurgiu, Dolj și Buzău.
Legumicultorii care au aplicat pentru program vor primi un sprijin financiar de 1.000 de euro pentru fiecare 1.000 de metri pătrați, destinați cultivării de tomate, ardei, castraveți, fasole verde, salată, spanac sau ceapă verde în spații protejate.
Programul pentru legume cultivate în spații protejate are ca scop sprijinirea producției locale de legume și susținerea fermierilor în dezvoltarea activității agricole.
Utilizarea de pesticide a cunoscut o creștere semnificativă la legume
Rezultatele analizelor efectuate în 2023 arată o creștere alarmantă a probelor de legume cu reziduuri de astfel de substanțe. Potrivit ANF (Autoritatea Națională Fitosanitară), în 2023 au fost prelevate și analizate un număr total de 2.122 de probe de legume. Rezultatele au fost îngrijorătoare.
Dintre acestea, 40% au prezentat reziduuri de pesticide, în comparație cu 27,9% înregistrat în anul 2022.
În cadrul analizelor, s-a constatat că din cele 1.323 de probe testate de la legumicultorii din sudul țării, 531 au conținut reziduuri de pesticide. Printre legumele cu cel mai ridicat procent de probe contaminate s-au numărat mărarul, cu 67%, salata, cu 67%, și tomatele, cu 64%.
Reziduurile de pesticide identificate au inclus azoxistrobin, ciprodinil, etefon, boscalid, acetamiprid, fluopiram, cipermetrin, fenxeamid și piraclostrobin, cu proveniența predominantă din tratamentele cu fungicide, urmate de cele cu insecticide și regulatori de creștere.
Un aspect îngrijorător a fost identificarea a 7 probe de tomate, 5 probe de mărar, 4 probe de ardei, 4 probe de spanac, 3 probe de țelină cu frunze, o probă de ceapă verde, o probă de pătrunjel cu frunze, o probă de castraveți cornișon și o probă de fasole boabe ca fiind neconforme.