Ajutoare în valoare de milioane de euro pentru acești români! Plata se face până la 30 septembrie. Cine este vizat?
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a informat recent că, în intervalul 27 august – 15 septembrie, primeşte cereri de solicitare a ajutorului excepţional pentru creşterea şi reproducţia suinelor şi pentru creşterea, reproducţia şi incubaţia păsărilor.
Trebuie menționat că plata ajutoarelor excepţionale, în valoare de 129.166.292 lei, respectiv 26.100.000 euro, se efectuează până la 30 septembrie, conform unui comunicat.
„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), informează potenţialii beneficiari că, în perioada 27 august – 15 septembrie 2022, primeşte Cereri de solicitare a ajutorului excepţional pentru susţinerea următoarelor activităţi: creşterea şi/sau îngrăşare şi/sau reproducţia suinelor; creşterea şi/sau reproducţia şi/sau incubaţia păsărilor”, a informat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Cine sunt beneficiarii?
Potrivit informațiilor oferite de APIA, beneficiarii sunt producătorii agricoli, crescători de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau persoane juridice, care deţin exploataţii autorizate sanitar veterinar până la data de 24 februarie 2022.
„Resursele financiare totale necesare implementării schemei de ajutor excepţional în sectoarele suin şi avicol sunt de 129.166.292 lei, echivalentul sumei de 26.100.000 euro stabilit în conformitate cu prevederile alin. (6) al art.1 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467, care se asigură astfel:
a) 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro, finanţare externă nerambursabilă conforma Anexei la Regulamentul delegat (UE) 2022/467;
b) 66.090.956 lei, echivalentul sumei de 13.354.676 euro, de la bugetul de stat în conformitate cu prevederile art.2 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467 şi în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie”, a transmis APIA.
Cursul valutar este cel stabilit la rata de schimb de 4,9489 lei pentru 1 euro în conformitate cu prevederile alin. (6) al art.1 din Regulamentul delegat (UE) 2022/467.
Cuantumul ajutorului excepţional care se acordă beneficiarilor din sectorul suin pe capacitatea de producţie deţinută este de:
a) 200 euro/UVM pentru capacitatea de producţie animale de reproducţie (scroafe şi/sau scrofiţe montate);
b) 50 euro/UVM pentru capacitatea de producţie suine la îngrăşat.
Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare beneficiar se calculează în funcţie de capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare deţinută, echivalent UVM, până la concurenţa plafonului echivalent în lei a 150.000 euro.