Despăgubiri de secetă de la statul român! Banii intră în conturile fermierilor până la data de 15 octombrie 2024, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Despăgubiri de secetă de la statul român
Despăgubiri de secetă pentru fermierii români! Cei care au avut pierderi cauzate de secetă ar putea fi despăgubiți de statul român până la data de 15 octombrie 2024. Impactul bugetar va fi de 500 de milioane de euro. Cererile pentru despăgubirile de secetă, completate în anul 2023, vor fi integrate în ajutorul financiar din acest an.
Guvernul României va depune eforturi pentru a achita banii chiar dacă suma va fi mai mare decât plafonul estimat inițial (în anumite situații).
„Cererile vor fi integrate în aceste despăgubiri și cele 74.000 de hectare din anul 2023. Deci vor fi integrate în despăgubirile pentru anul 2024. Decizia am luat-o, am modificat ordinul de ministru până pe 15 august se depun cererile către primărie, de către fermieri. Este ultima zi de depunere de cereri (pentru culturile de primăvară n.r) și până pe 15 septembrie vor fi întocmite aceste procese verbale de calamități.
Am redus perioada cu cel puțin trei luni pentru a asigura o plată fermierilor astfel încât să poată înființa culturile. Ulterior documentele se centralizează la nivel de minister și eu zic că la sfârșitul lunii septembrie, maxim 15 octombrie ar trebui banii să intre în conturile fermier”, a spus ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, joi seara, într-o intervenție TV.
„Ca impact bugetar vom avea de plată pentru secetă undeva la 500 de milioane de euro. Și dacă va crește suprafața noi vom face toate eforturile așa cum am făcut de fiecare dată, cum am făcut și pe cadrul Ucraina prin care am asigurat o subvenție de 100 euro pe hectar pentru culturile de toamnă, sunt sigur că vom găsi sumele necesare, pentru că până la urmă agricultura este motorul economic. Să fim sinceri și realiști.
De la agricultură, noi avem cele trei paliere foarte importante vegetal, zootehnie și procesare. Atunci când nu avem vegetal nu putem face nici zootehnie, nu putem face nici procesare.
Dar vreau să asigur pe toată lumea că în momentul de față securitatea alimentară a României este asigurată pentru că suprafața irigată în România a crescut foarte mult și gândiți-vă că în România, în momentul de față, dacă ai 800.000 de hectare în sistem irigat la porumb, cum avem și noi, cu o medie de 10-12 t/ha, ajungi la 10 milioane de tone de porumb.
Deci, România are asigurată securitatea alimentară, utilizarea cerealelor în sectorul de zootehnic din România și are și potențial de export foarte mare”, a punctat el.
Executivul caută soluții pentru susținerea fermierilor afectați de seceta severă
La începutul săptămânii, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit cu reprezentanții băncilor comerciale, invitându-i să ofere soluții pentru susținerea fermierilor afectați de seceta severă. Estimările actuale necesită identificarea unei soluții comune, în funcție de capacitățile fiecărei bănci, pentru a oferi suport fermierilor.
Fermierii români vor beneficia de despăgubiri între 200 de euro și 250 de euro pe hectar pentru culturile afectate de secetă. Până acum, au fost afectate aproape două milioane de hectare de porumb și de floarea-soarelui, dar și 100.000 de hectare de grâu și rapiță. În acest an, producția totală de grâu va depăși 7 milioane de tone. Chiar dacă pierderile cauzate de secetă vor fi minime pentru această cultură, porumbul și floarea-soarelui vor suferi pierderi semnificative.
Sumele estimate pentru despăgubirile din cauza secetei se ridică între 500 de milioane de euro și 600 de milioane de euro. Seceta va provoca pierderi semnificative la porumb și floarea-soarelui, cu aproape două milioane de hectare deja afectate. Evaluarea daunelor va fi finalizată până pe 15 septembrie 2024.