Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a anunțat că pensionarii români vor începe să primească pensiile recalculate pe carduri începând cu joi, 12 septembrie. Până atunci, pensiile vor fi distribuite prin Poșta Română, cu începere de luni, 2 septembrie.

Recalcularea pensiilor a fost un subiect controversat, iar premierul Ciolacu a promis o creștere a pragului de impozitare a pensiilor de la 2.000 lei la 3.000 lei.

Banii pentru pensionari ajung în prima jumătate a lunii septembrie

În general, toate pensiile ar trebui să fie distribuite beneficiarilor în prima jumătate a lunii septembrie. Acest lucru trebuie să se petreacă fie că au fost sau nu recalculate. Totuși, există posibilitatea unor mici întârzieri în cazuri individuale.

Pentru pensionarii care nu au primit încă deciziile de recalculare până la data plății pensiilor, aceștia vor primi suma obișnuită din luna august. Orice diferență rezultată din recalculare va fi achitată în luna octombrie.

card, bani, portofel
Banii de recalculare pensii se dau în septembrie/SURSA FOTO: Dreamstime

Băncile care virează banii de pensie

Lista băncilor prin care CNPP virează banii de pensie:

  • ALPHA Bank
  • ATE Bank
  • BANCA TRANSILVANIA
  • BCR
  • BRD
  • CEC
  • BankCREDIT EUROPE
  • BankCREDITCOOPEXIMBANK (fostă Banca Românească)
  • FIRST Bank
  • GARANTI Bank
  • ING
  • SALT Bank (fostă IDEA Bank)
  • INTESA SANPAOLO Bank
  • LIBRA Bank
  • OTP Bank
  • PATRIA Bank
  • PROCREDIT Bank
  • RAIFFEISEN Bank
  • UNICREDIT Bank
  • VISTA Bank

Retragerea deciziilor de recalculare pensii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a emis un comunicat pentru a clarifica motivele retragerii unor decizii de recalculare pensii în timpul transmiterii către pensionari. Conform CNPP, retragerea deciziilor a fost determinată de trei motive principale:

Greșeli în redactarea adresei de domiciliu/reședință: Unele decizii de recalculare au fost retrase din cauza erorilor în adresele de trimitere, ceea ce a impus corectarea acestora înainte de redistribuire.

Decesul beneficiarilor: Au fost identificate decizii de recalculare emise pentru pensionari care, între timp, au decedat. Aceste decizii au fost retrase pentru a evita erori în procesul de distribuire.

Necesitatea unor verificări suplimentare: În unele cazuri, s-a considerat necesară efectuarea unor verificări suplimentare pentru a garanta corectitudinea calculului pensiilor, asigurându-se astfel conformitatea cu legislația în vigoare.

CNPP a subliniat angajamentul său pentru asigurarea corectitudinii în procesul de recalculare a pensiilor și a adus la cunoștința pensionarilor că funcționarii caselor teritoriale de pensii sunt disponibili pentru a răspunde întrebărilor și a clarifica orice nelămuriri referitoare la aceste decizii.

Mai multe detalii pe acest subiect aici.