Fermierii trebuie să înființeze culturile până pe 30 septembrie
Agricultorii și crescătorii de animale care au optat pentru Pachetul 4 – culturi verzi, parte a Măsurii 10 privind agro-mediul și clima, sunt obligați să respecte termenele APIA din luna septembrie pentru a putea primi, în acest an, suma de 128 euro pe hectar, conform cuantumului stabilit pentru acest program, scrie agroingo.ro.
Până la data de 30 septembrie, fermierii trebuie să înființeze culturile verzi, folosind specii precum mazărea, măzărichea, rapița, muștarul, lupinul sau sulfina, pentru a respecta cerințele impuse.
Este permisă doar utilizarea fertilizanților organici înainte de înființarea culturilor verzi, fertilizanții chimici fiind strict interziși.
Biomasa obținută trebuie încorporată în sol până la data limită de 31 martie.
Transferul Pachetului 4 pe o altă parcelă este permis după depunerea cererii de plată, în situația în care culturile verzi sunt semănate pe o parcelă diferită de cea menționată inițial în cererea de plată.
Fermierul trebuie să informeze APIA până la data limită de 20 septembrie.
Dacă notificarea (Anexa nr. 7) nu este trimisă, suprafața respectivă nu va fi eligibilă pentru plată.
Pachetul 4 poate fi aplicat și pentru codul de cultură aferent pajiștilor temporare din declarația de suprafață a acestui an, cu condiția ca cultura de toamnă să fie înființată până la 30 septembrie și să nu fie declarată o cultură perenă în campania următoare.
Fermierii afectați de secetă primesc o subvenție de 200 euro/hectar
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a declarat că fermierii ai căror culturi au suferit daune complete din cauza secetei vor beneficia de o subvenție de 200 euro pe hectar.
Plățile vor fi efectuate până la data de 15 octombrie.
„Vom da pentru calamitate de 100% o subvenție către fermieri pe despăgubire la secetă de 200 de euro pe hectar. Lucrul acesta se va întâmpla exact în anul în care s-a produs seceta, pentru că, dacă ne întoarcem în trecut, vedem că plata la despăgubiri la secetă, cu alocare foarte mică către fermieri, s-a dat în anul fiscal următor. Noi am luat decizia, pentru că fermierii trec printr-o perioadă grea, să și plătim anul acesta toate despăgubirile către fermierii români. Banii vor veni pe 15 octombrie”, a spus Florin Barbu.
Pentru a ajuta fermierii, autoritățile planifică oferirea unui credit cu dobândă fixă de 1,95% și ROBOR, cu dobânda acoperită de Ministerul Agriculturii. De asemenea, se va suspenda executarea silită pentru agricultorii ale căror culturi au fost complet distruse, astfel încât aceștia să poată depăși perioada dificilă.