Guvernul anunță noi măsuri de sprijin pentru pensionari și persoane vulnerabile

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că în luna octombrie 2024 va fi livrată o nouă tranșă de tichete sociale în valoare de 250 de lei, de care vor beneficia 2,6 milioane de cetățeni români.

Aceste tichete, cunoscute și sub numele de vouchere pentru alimente, sunt parte a programului guvernamental de sprijin pentru persoanele vulnerabile, inclusiv cei cu venituri de până la 2.210 lei, prag care a fost recent majorat pentru a include mai multe categorii de beneficiari.

Tichetele sociale: un ajutor esențial pentru persoanele cu venituri mici

Adrian Câciu a subliniat importanța acestui program de sprijin, spunând că a fost majorat plafonul până la care se poate beneficia de aceste sume, plafonul fiind pentru venituri de până la 2.210 lei.

În luna octombrie avem o nouă tranșă care va intra pe cardurile a 2,6 milioane de cetățeni, a mai precizat ministrul.

Aceste tichete sociale vin în sprijinul persoanelor care au nevoie de ajutor pentru a-și asigura necesarul zilnic de alimente și sunt distribuite la fiecare două luni.

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor din România
Adrian Câciu / SURSA FOTO: Facebook, Guvernul României

Adrian Câciu, despre ajutorul pentru încălzire în această iarnă

În ceea ce privește ajutorul pentru încălzire, ministrul Adrian Câciu a explicat că acest sprijin va continua să fie acordat și în iarna 2024-2025, deși fondurile alocate pentru acest program în anii precedenți proveneau din cadrul exercițiului financiar 2014-2020 al Uniunii Europene.

Guvernul are în vedere aplicarea legislației specifice privind ajutorul de încălzire, pentru ca persoanele vulnerabile să poată trece cu bine de sezonul rece.

Premierul Marcel Ciolacu a adăugat că recalcularea pensiilor nu va afecta dreptul pensionarilor la ajutor pentru încălzire.

„Venim cu o decizie importantă și în privința ajutorului pentru încălzire: sumele rezultate în urma recalculării pensiilor nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor pentru acest tip de ajutor. Rămâne valabil ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare.

În acest fel, ne asigurăm că un număr cât mai mare de pensionari pot primi în continuare sprijinul în următoarea perioada”, a declarat premierul.

Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a clarificat faptul că pensionarii care au beneficiat de ajutor pentru încălzire în trecut vor primi acest sprijin și în sezonul rece 2024-2025.

„Ajutorul pentru încălzirea locuințelor și suplimentul pentru energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri va fi acordat în continuare tuturor persoanelor care au beneficiat de acest sprijin”, a precizat Mihai Constantin.

Potrivit Ordonanței de urgență adoptate de Guvern, majorările pensiilor rezultate din procesul de recalculare nu vor afecta eligibilitatea pensionarilor pentru acest ajutor. Pensionarii vor prezenta ultimul talon de pensie emis înainte de recalculare, iar măsura se va aplica între 1 septembrie 2024 și 15 octombrie 2025.