Urmează noi restricţii pentru mii de români şi o carantină de noapte ce va fi valabilă în tot cursul săptămânii. Astfel, ca urmare a creşterii indicelui de infectare, în municipiul Piatra-Neamţ şi comunele Dobreni şi Bodeşti se vor aplica noi restricții.
Carantina de noapte, între orele 20,00 şi 5,00, va fi valabilă pe tot parcursul săptămânii în municipiul Piatra-Neamţ şi comunele Dobreni şi Bodeşti, a decis luni Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).
Hotărârea CJSU Neamţ privind noile restricții vine ca urmare a creşterii indicelui de infectare cu noul coronavirus în cele trei localităţi.
La Piatra-Neamţ, indicele este de 8,6 la mia de locuitori, la Dobreni, de 8,8 şi la Bodeşti – 7,9.
Carantina de noapte nu se aplică persoanelor vaccinate cu schema completă de 10 zile şi persoanelor trecute prin boală şi care se află între a 15 zi şi a 180 zi de la infectare.
Iniţial, carantina de noapte în cele trei localităţi se aplica doar în week-end.
Totodată, CJSU Neamţ a hotărât ca programul agenţilor economici din Piatra-Neamţ, Dobreni şi Bodeşti să se încadreze în intervalul orar 5,00 – 22,00. Dacă incidenţa scade la maxim 7, această restricţie dispare de la sine.
Aceeaşi hotărâre a CJSU Neamţ introduce carantina de noapte în week-end în comunele Dumbrava Roşie şi Moldoveni, care au incidenţa peste 6 la mie.
Hotărârea CJSU Neamţ intră în vigoare marţi, la ora 8,00, pentru o durată de 14 zile.
Incidența COVID în România
În cursul zilei de luni, autoritățile au trimis un tabel cu noi date referitoare la rata incidenței cumulată la ultimele 14 zile. Multe zone din România au înregistrat o rată a incidenței cu mult peste 6 la mia de locuitori.
Potrivit autorităților, în cazul în care o zonă înregistrează o rată a incidenței de peste 6 la mia de locuitori, atunci revin mai multe restricții printre care reintroducerea carantinei de weekend.
O Hotărâre de Guvern arată că, pentru localitățile în care incidența este între 6 și 7,5 la mia de locuitori, programul activităților economie este permis până la ora 24:00 în timpul săptămânii și până la ora 22:00 în weekend. Pentru zonele în care incidența trece de mia de locuitori, magazinele, restaurantele și alte activități economie se vor închide la ora 22:00.
Localitățile cu o rată a incidenței de peste 6 la mia de locuitori vor intra în carantină de weekend, când circulația va fi interzisă între orele 20:00 și 05:00. Cei care sunt exceptați de la această măsură sunt cei vaccinați cu schema completă și cei care au trecut prin boală. În zonele în care rata incidenței trece de 7,5 la mia de locuitori, măsura carantinării de noapteva fi valabilă și în timpul săptămânii.
Accesul la restaurante, spectacole, săli de fitness, piscine, locuri de joacă se face doar la 50% din capacitate. Pot intra doar cei care fac dovada vaccinării sau a trecerii prin boală în ultimele 6 luni
Evenimentele private pot fi organizate în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 200 de persoane. Toți participanții trebuie să fie ori vaccinați cu schemă completă, ori trecuți prin boală.
Școlile rămân deschise și dacă incidența trece de 6 la mie.