Șoferii români riscă noi amenzi dacă nu respectă o nouă lege care intră în vigoare azi, 16 iunie. Legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat-o. Ce trebuie neapărat să facă șoferii pentru a nu fi amendați?
Începând de vineri, 16 iunie, șoferii din România sunt obligați să își activeze luminile de întâlnire sau de zi (DLR) atunci când circulă pe drumurile publice pe tot parcursul zilei.
Recenta modificare a Codului Rutier precizează că toți conducătorii de autovehicule și de tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească luminile de întâlnire sau luminile de zi în timpul zilei atunci când circulă pe orice tip de drum public.
„În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă”, arată legea.
Legea intră în vigoare la trei zile de la publicare
După ce a fost aprobată de parlamentari, promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată oficial în Monitorul Oficial marți, 13 iunie, legea intră în vigoare vineri, 16 iunie, adică la trei zile de la publicare.
Anterior, cerința de a utiliza luminile în timpul zilei se aplica exclusiv autostrăzilor, drumurilor expres (DEx) și drumurilor naționale europene (E).
„Parlamentul României adoptă prezenta lege. 2 MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI, PARTEA I, Nr. 521/13.VI.2023 Articol unic. — Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 44, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: „(2) În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.” 2. La articolul 108 alineatul (1) litera a), punctul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: „7. nerespectarea obligației de a folosi și pe timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă, pe toate categoriile de drumuri publice”.
Se dă amendă de 290 de lei
Începând cu 12 iulie, cei care nu respectă legea vor fi sancționați cu o amendă de 290 de lei, care va fi redusă la 145 de lei dacă va fi achitată în termen de 15 zile.
„Este foarte important să mergem cu luminile aprinse și ziua pentru că asta ne face să fim mai vizibili. Să ne gândim că nu avem doar mașini colorate, avem mașini care se confundă cu peisajul sau cu culoarea asfaltului și atunci sunt mai greu de văzut. În momentul în care ne angajăm într-o depășire, în momentul în care vedem niște lumini, din punct de vedere psihologic vom fi mult mai atenți și vom putea aprecia distanță mult mai bine”, a declarat pentru Știrile TVR Alexandru Filip, pilot de raliu și expert în conducere defensivă.