Prim-ministrul Nicolae Ciucă a oferit, marți seara, o declarație de presă de la Isaceea, județul Tulcea, în care a precizat că românii nu au de ce să își facă griji cu privire la produsele necesare vieții de zi cu zi.
”În ceea ce priveşte asigurarea de produse Ciucă a precizat: ”Vă garantez că suntem în permanentă legătură, cu ministrul Agriculturii şi ministrul Economiei, cu mediul de afaceri, cu retailerii, cu producătorii şi avem garanţii – o spun şi cifrele prin care s-au notificat producţiile de anul trecut – că în acest moment România nu ar de ce să-şi facă probleme în ceea ce priveşte produsele necesare vieţii de zi cu zi”, a declarat șeful Executivului.
De asemenea, premierul a mai fost întrebat de către jurnaliștii aflați la Isaceea despre scumpirile din România. Nicolae Ciucă a declarat că ”am asistat la un episod când costul carburantului a depăşit orice limită”.
„Am asistat la un episod când costul carburantului a depăşit orice limită. Din păcate, am fost nevoiţi să luăm măsuri în acest sens şi să ne folosim de instituţiile statului care pot să intervină şi să regleze orice tentativă de acest fel. În ceea ce priveşte scumpirile, vreau să subliniez încă o dată, am făcut acest lucru şi aseară, pe masa de lucru a Guvernului se pregăteşte, este în proces de finalizare, ordonanţa de urgenţă prin care asigurăm plafonarea preţului la energie electrică şi la gaze pe un an de zile. De asemenea, vrem ca prin această măsură să asigurăm un preţ la energie şi la gaze pentru IMM-uri, pentru sectorul alimentar, astfel încât preţurile să poată fi oarecum menţinute la un nivel redus şi din această perspectivă”, a precizat Ciucă, la finalul vizitei de lucru efectuate la Punctul de trecere a frontierei de la Isaccea din judeţul Tulcea.
El a adăugat că s-au făcut şi alte demersuri la nivel guvernamental. „Am discutat cu ministrul Finanţelor, ieri după-amiază când se afla la Bruxelles, la ECOFIN, şi facem toate demersurile, astfel încât prin mecanismele europene, de exemplu este mecanismul SURE, care a funcţionat în perioada de pandemie şi solicităm ca el să fie prelungit şi în această perioadă în care nu numai noi, dar toate ţările europene se confruntă cu această problemă generată de războiul din Ucraina, ilegal şi neprovocat”, a afirmat prim-ministrul.
Amintim că Nicolae Ciucă a precizat, într-o declarație de presă susținută luni la Palatul Victoria, că Executivul va adopta săptămâna aceasta un set de măsuri care vor plafona prețurile la energie și gaze naturale. El a mai spus că setul de măsuri se va aplica de la 1 aprilie 2022.
Soluțiile cu privire la prețul carburanților vor fi discutate în cadrul coaliției
Tot marți, într-o conferință de presă la Buzău, președintele Senatului, Florin Cîțu, a precizat că Guvernul trebuie să vină cu cât mai multe soluții pentru prețul carburanților, soluții care vor fi discutate ulterior în coaliție.
”Aşa cum am avut şi în cazul preţului la energie (…) cel mai bine este (…) ca Guvernul să vină cu mai multe soluţii şi le vom discuta în coaliţie. Ieri, premierul României a anunţat din nou că preţurile (la energie electrică – n.r.) rămân plafonate un an de zile şi v-a dat şi nivelurile, ca să fie foarte clar şi transparent pentru toată lumea, ca să-şi facă planurile oamenii. (…) Deci, şi în această situaţie, aşteptăm în coaliţie câteva variante pe care le vom lua în calcul, impact bugetar, dacă se va vedea scăderea preţului la pompă etc”, a spus Florin Cîţu.
Totuși, fostul premier nu a dorit ă facă referire la variante posibile privind preţul carburanţilor, afirmând că premierul trebuie să anunţe soluţia.
”Până atunci nu are sens să discutăm variante. În spaţiul public au fost mai multe variante, au fost retrase şi oamenii nu mai înţeleg nimic. Cel mai bine ar fi să avem o soluţie, premierul o anunţă şi rămâne soluţia respectivă”, a declarat președintele liberalilor.