Vești bune pentru cei care locuiesc la bloc. În cadrul unei conferințe de presă la care a participat, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat cel mai mare apel de proiecte pentru eficientizare energetică şi consolidare seismică pentru 4.333 de clădiri.
Potrivit ministrului, acesta urmează să fie lansat la data de 1 aprilie 2022. În ceea ce privește finanțarea, valoarea proiectului este de 2,82 miliarde de euro.
„În data de 1 aprilie, Ministerul Dezvoltării va lansa cel mai mare apel de proiecte, cu cea mai mare finanțare de până acum, pentru eficientizarea energetică şi asigurarea siguranței seismice a blocurilor de locuinţe şi a clădirilor publice, finanțate prin PNRR şi gestionate de MDLPA”, a declarat, joi, ministrul Cseke Attila.
Ce noutăți aduce noul proiect
Totodată, el a mai adăugat că cel târziu în cursul zilei de luni de săptămâna viitoare vor urma să fie publicate și cele 5 ghiduri ale solicitantului şi de asemenea, va fi lansată platforma digitală pentru familiarizarea beneficiarilor. Menționăm faptul că din 2009 și până anul trecut, Ministerul Dezvoltării a eficientizat energetic 2.719 blocuri, iar 28 de clădiri au fost consolidate seismic.
De această dată însă, este vorba despre ajutorul venit prin PNRR, care va duce la eficientizarea a mii de clădiri, el explicând și care vor fie efectele pozitive asupra mediului înconjurător.
„Acum, prin PNRR, vom eficientiza energetic şi consolida seismic 4.333 de clădiri. Acest lucru înseamnă economie de energie şi protejarea mediului înconjurător, prin diminuarea emisiilor de CO2. 4.333 clădiri eficiente înseamnă că vom economisi mai multă energie decât producţia anuală a hidrocentralei Vidraru şi vom evita emisii echivalente cantităţii de CO2 reţinut într-un an de 755.000 hectare de pădure”, a mai spus Cseke Attila.
Ministrul a mai adăugat că un lucru important de această dată este faptul că nu va fi solicitată cofinanțare nici de la proprietari și nici din partea autorităților locale.
Unde se pot înscrie cei interesați
„Foarte important este faptul că nu se solicită cofinanţare nici din partea autorităţilor locale, nici din partea proprietarilor, şi se aplică principiul primul venit – primul servit. Fondurile sunt teritorializate pe judeţe pentru a asigura dezvoltarea echilibrată a teritoriului ţării”, a reiterat ministrul Cseke Attila.
Totodată, el a mai adăugat și că România deţine un fond construit îmbătrânit, care necesită lucrări de renovare energetică, consolidare seismică, reducere a riscului la incendiu, asigurare a accesibilităţii persoanelor cu dizabilităţi şi a celor vârstnice.
Referitor la cererile celor interesați, acestea vor putea fi depuse online în format digital, în mod transparent, pe site-ul www.mdlpa.ro/investiţii/PNRR, cu un utilizator şi parolă securizată aferentă fiecărei UAT, respectiv autoritate centrală.
Tot aici, cei intereasți vor vedea doar investiţiile la care fiecare UAT este eligibilă. Totodată, se va putea vedea și numărul cererilor depuse, dar și bugetele disponibile pentru fiecare tip de investiţie, care vor scădea în timp real.