Anunţul momentului venit de la Ministerul Muncii! Ministrul Marius Budăi a lămurit situaţia care a pus pe jar milioane de pensionari din România. Ce se întâmplă cu banii oamenilor la început de an şi la ce ajutor trebuie să se aştepte din partea autorităţilor?
Anunţ de ultimă oră pentru toţi pensionarii din România, îngrijoraţi cu privire la luna ianuarie, dar şi la soarta banilor pe care-i vor primi în 2022!
Aceşti pensionari vor primi un ajutor financiar, o singură dată, la începutul anului viitor
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a reamintit care dintre pensionari vor beneficia de un ajutor financiar în luna ianuarie. Toţi cei care luna viitoare, cu majorarea de 10%, ar fi ajuns la un venit din pensie egal cu 1.600 de lei, vor primi, de fapt, 2.200 de lei.
“Sprijinim partea de jos a pensiilor. 2,45 de milioane de persoane se încadrează la acest ajutor financiar care se primeşte o singura dată în luna ianuarie şi care pleacă de la 1.200 de lei, gradual.
Astfel încât am plecat cu pensia minimă 1.000 de lei, sprijinul de 1.200, valoare totală de 2.200. Toţi cei până în 1.600 lei vor avea în luna ianuarie acest ajutor”, a declarat ministrul pentru România TV.
Situaţia plăţii pensiilor pentru luna ianuarie
Mai mult, Marius Budăi a dat din nou asigurări că pensionarii îşi vor primi banii la timp în luna ianuarie, având în vedere anunţurile anterioare venite din partea Poştei Române.
“Se fac plăţile. Am avut ieri o discuție cu directorul general adjunct de la Poșta Română. Am stabilit să facem eforturi astfel încât, în intervalul 6-15 ale lunii, pensiile care se plătesc prin factorul poştal să ajungă la oameni.
În cazul pensiilor care se încaseaza pe card nu există nicio modificare, toate vor fi plătite până pe 15 ianuarie. Vom avea mobilizare şi pensiile vor fi plătite la timp”, a precizat, miercuri, ministrul Muncii.
Totul a plecat de la anunţul făcut de Compania Naţională Poşta Română, marţi, care transmitea că distribuirea pensiilor se va decala cu două zile în luna ianuarie, din cauză că banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile companiei începând cu 4 ianuarie.
“Angajatorul să-şi califice angajatul, astfel încât această plată cu salariul minim să fie eradicată”
Ministrul Marius Budăi a mai oferit detalii şi despre actul normativ care prevede că, de la 1 ianuarie 2022, angajatorii nu vor putea păstra pentru mai mult de doi ani un angajat plătit cu salariul minim.
“Trebuie să avem un parteneriat cu oamenii de afaceri, care trebuie să aibă un parteneriat onest cu angajaţii lor. Trebuie să-i sprijinim pe angajatori ca în această perioadă de doi ani de zile, angajatorul să-şi califice angajatul, astfel încât această plată cu salariul minim să fie eradicată.
Nu poti să spui că ţii un zidar cu salariul minim pe hârtie. Nu se poate aşa ceva. Până la urmă, toţi angajatorii reclamă faptul că nu au oameni calificaţi”, a declarat, miercuri, Marius Budăi.