În cursul zilei de marți, în cadrul ședinței de Guvern, Executivul a adoptat un act normativ conform căruia, începând cu 1 ianuarie angajatorii nu vor mai putea păstra pentru o perioadă mai mare de doi ani un angajat plătit cu valoarea salariului minim pe economie.
În acest sens, Adrian Câciu explică situația. Potrivit acestuia, măsura intră în vigoare de la 1 ianuarie 2022, fiind exigibilă în anul 2024. „24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă la 1 ianuarie 2024”, a declarat Adrian Câciu.
Totodată, el a mai explicat că în cazul salariaților care au avut şi până la 1 ianuarie 2022 salariul minim, aceștia ar urma să primeascăun venit mai mare decât valoarea acestuia la doi ani de la 1 ianuarie 2022.
Ministrul a subliniat faptul că noua măsură adoptată de Guvern este una de tranziție, astfel încât fenomenul salariului minim să fie adus la normalitate. Acesta a mai explicat că în românia, salariul minim este un element strict de protecție socială, însă a devenit un fenomen la nivelul pieței muncii.
„Măsura este una de tranziţie, încet-încet intrăm într-o normalitate cu ceea ce înseamnă fenomenul salariului minim.
Cum a evoluat salariul minim în România
Am mai spus-o, salariul minim în România este un element strict de protecţie socială, aşa cum îl prevede Constituţia României, din nefericire, el a fost transformat într-un fenomen la nivel de piaţa muncii, un fenomen de salarizare efectivă şi încercăm să intrăm în normalitate ajutând, pe de altă parte şi antreprenorii pe această perioadă de tranziţie, astfel încât personalul să fie calificat”, a explicat Câciu.
Amintim faptul că programul de guvernare mai prevede și negocieri cu sindicatele şi patronatele în vederea stabilirii unui mecanism predictibil de creştere a salariului minim pe economie.
În ceea ce priveşte alocaţiile pentru copii, documentul prevede continuarea implementării etapelor de creştere a sumelor începând cu 1 ianuarie 2022. Mai exact, de anul viitor, alocaţiile pentru copii cu vârste între 0-2 ani şi handicap vor creşte la 600 de lei, iar alocaţia pentru copiii de peste 2 ani va creşte la 243 de lei.
Programul de guvernare mai prevede majorarea punctului de pensie la 1.586 de lei de la 1 ianuarie 2022. În același timp, documentul prevede creşterea indemnizaţiei sociale minime de la 800 de lei la 1000 de lei, de la 1 ianuarie 2022, şi implementarea unor măsuri pentru susţinerea pensionarilor cu venituri reduse pentru ca aceştia să poată depăşi perioada de iarnă a anului 2022.