Anunțul momentului la nivel european. Începând cu vineri, 1 iulie, un nou regulament intră în vigoare. Sunt vizați atât românii, cât și restul cetățenilor din statele membre ale Uniunii Europene. Despre ce este vorba? Toată lumea trebuie să știe noile reguli.
Anunțul momentului la nivel european. Începând cu 1 iulie, un nou regulament privind roamingul intră în vigoare. Comisia Europeană a făcut anunțul cel mare chiar acum. Astfel, potrivit Executivului comunitar, noul regulament este unul îmbunătățit și extinde „Roamingul la tarife naţionale” până în anul 2032.
Odată cu intrarea în vigoare a noului regulament, de la 1 iulie, călătorii din Uniunea Europeană, dar și din SEE vor putea să efectueze apeluri și totodată să trimită mesaje text și să navigheze pe internet în afara țării fără taxe suplimentare.
Totodată, noul regulament vine cu și alte beneficii pentru întreprinderile şi cetăţenii din UE. Aceștia urmează să se bucure de o experienţă mai bună în materie de roaming, beneficiind de aceeași calitate a serviciilor mobile în străinătate ca şi în ţara lor de origine.
Cum arată noul regulament de roaming?
Conform Comisiei Europene, noul regulament îmbunătățește totodată și accesul la comunicaţiile de urgenţă în întreaga UE şi în același timp, garantează informaţii clare cu privire la serviciile care pot face obiectul unor taxe suplimentare.
Comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton, susține că de acum, călătorii din UE nu vor mai fi nevoiți să își închidă datele mobile pentru a evita o factură masivă de roaming.
„Vă amintiţi de vremurile când eram nevoiţi să dezactivăm datele mobile atunci când călătoream în Europa – pentru a evita o factură masivă de roaming? Ei bine, aceste vremuri au apus. Şi intenţionăm să menţinem acest lucru cel puţin în următorii 10 ani”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.
Noi obligații pentru operatori
Referitor la calitatea internetului mobil în străinătate, consumatorii nu au de ce să fie îngrijorați, în condițiile în care calitatea va fi aceeași ca și acasă. Pe de altă parte, operatorii care furnizează servicii de telefonie mobilă sunt cei care trebuie să se asigure că aceşti consumatori au acces la reţelele 4G sau la reţelele 5G mai avansate, dacă acestea sunt disponibile la destinaţia pe care o vizitează consumatorul.
Noul regulament care intră în vigoare de la 1 iulie îi obligă de asemenea pe toți operatori de telefonie să își protejeze consumatorii. Aceștia trebuie să își informeze clienții dacă telefoanele lor se conectează la o reţea non-terestră.
În același timp, operatorii sunt nevoiți să întrerupă în mod automat serviciile mobile în cazul în care serviciile mobile prin intermediul reţelelor non-terestre ating tarife de 50 euro sau o altă limită predefinită.
O altă regulă este cea conform cariera operatorii le pot oferi consumatorilor servicii suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a nu folosi serviciile de roaming în timpul călătoriei cu avionul şi la bordul navelor.
Ce tarife vor plăti consumatorii?
Referitor la tarifele din noul regulament pentru roaming, plafoanele pentru tarifele cu ridicata sunt stabilite la un nivel care să le permită operatorilor să acopere şi să recupereze costul furnizării serviciilor de roaming către consumatori la preţurile de pe piaţa naţională, arată Executivul comunitar.
Astfel, în cazul serviciilor de date, conform noului regulament, este vorba despre următoarele plafoane pentru tarifele cu ridicată: 2 euro/GB în 2022, 1,8 euro/GB în 2023, 1,55 euro/GB în 2024, 1,3 euro/GB în 2025, 1,1 euro/GB în 2026 şi 1 euro/GB începând din 2027.
De cealaltă parte, în cazul apelurilor vocale, tarifele arată în felul următor: 0,022 euro/minut în perioada 2022-2024 şi 0,019 euro/minut începând din 2025. Pentru mesajele SMS, tarifele sunt 0,004 euro/SMS în perioada 2022-2024 şi 0,003 euro/SMS începând din 2025.