Intră în vigoare de la 1 iulie! Este informația momentului în Ucraina. Zelenski a dat ordinul final

Sursă: Facebook, Volodimir Zelenski

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat decizia care-i vizează în mod direct pe ruși. Măsura, ce urmează să fie aprobată și de Guvern în cursul zilei de vineri, va intra în vigoare în toată Ucraina începând din data de 1 iulie.

Ucraina va introduce un regim de vize pentru cetățenii ruși începând cu 1 iulie. Președintele Volodimir Zelenski a făcut acest anunț pe aplicația de mesagerie Telegram, după cum transmite Ukrinform.

Rușii vor avea nevoie de vize de la 1 iulie

„Ca parte a contracarării amenințărilor fără precedent la adresa securității naționale, suveranității și integrității teritoriale a statului nostru, am sugerat Cabinetului de Miniștri să ia în considerare revizuirea regimului de intrare a cetățenilor ruși în Ucraina”, a spus președintele ucrainean.

Astăzi, potrivit lui Zelensky, „Cabinetul de Miniștri trebuie să ia această decizie importantă – rezoluția „cu privire la încetarea Acordului dintre Guvernul Ucrainei și Guvernul Federației Ruse privind călătoriile fără vize pentru cetățenii Ucrainei și ai Federației Ruse și aplicarea unor acorduri internaționale între Ucraina și Federația Rusă”

Potrivit deciziei planificate a Cabinetului de Miniștri, începând cu 1 iulie 2022, Ucraina va introduce un regim de vize pentru cetățenii ruși, a declarat Zelenski. Măsura importantă va pune capăt călătoriilor fără viză pentru cetăţenii ruşi, care erau în vigoare de la obţinerea independenţei faţă de URSS, în 1991.

Numărul rușilor care au călătorit în Ucraina, în scădere din 2014

În acest context, menționăm că numărul de ruşi care călătoresc în Ucraina a scăzut puternic de la anexarea în 2014, de către Moscova, a peninsulei ucrainene Crimeea, urmată de un război cu separatiştii proruşi în estul Ucrainei susţinuţi de Kremlin.

Dacă în 2013 10,8 milioane de ruşi vizitaseră ţara vecină, această cifră a scăzut la 2,5 milioane în 2014, iar apoi la 1,5 milioane pe an din 2015 şi până în 2019, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al gărzilor de frontieră ucrainene Andrii Demcenko.

În anii 2020 şi 2021, pe fondul pandemiei de COVID-19, numărul de călători ruşi nu a depăşit 500.000 de intrări pe an, potrivit aceleiaşi surse.

Ucraina, care a cunoscut două revoluţii pro-democraţie din 2004 şi unde rusa continuă să fie vorbită pe larg, a devenit în ultimii ani o destinaţie de exil pentru ruşii liberali care fug de regimul lui Vladimir Putin.

La sfârşitul lui ianuarie, 175.000 de ruşi beneficiau de un titlu de şedere în Ucraina, a declarat pentru AFP Serviciul de stat pentru migraţii. Numeroşi alţi ruşi s-ar putea afla însă în ţară ilegal, întrucât Kievul nu a solicitat până acum vize, notează AFP.