Rezidenții eligibili pot solicita obținerea unui permis de conducere standard (clasa D sau M)

Registrul Autovehiculelor din Massachusetts (RMV) a anunțat planurile de implementare a Legii privind mobilitatea în muncă și a familiei (WFMA), care va intra în vigoare de la 1 iulie. Conform noii legi, rezidenții eligibili din Massachusetts pot solicita obținerea unui permis de conducere standard (clasa D sau M), indiferent de statutul de imigrare, deoarece WFMA elimină cerința ca rezidenții să furnizeze dovada statutului de imigrare, transmite Bostonherald.

Astfel, de la 1 iulie, imigranții din Massachusetts vor putea aplica pentru un permis de conducere, indiferent de statutul lor de imigrare, datorită Legii privind mobilitatea în muncă și a familiei.

„Coaliția Driving Families Forward a lucrat cu peste 270 de parteneri pentru ca acest moment important să aibă loc. Suntem recunoscători guvernatorului Healey și Registrului Autovehiculelor pentru toată munca depusă și a ne asigura astfel că membrii comunității primesc informațiile necesare pentru a obține un permis de conducere standard, începând cu prima zi a lunii iulie”, a spus Chrystel Murrieta Ruiz, copreședinte Driving Families Forward.

Beneficiu pentru siguranța publică și pentru economie

„Legea privind mobilitatea în muncă și a familiei este un beneficiu pentru siguranța publică, pentru economia noastră și pentru rezidenții imigranți care ar trebui să poată conduce o mașină fără teamă la serviciu, la școală sau la u magazin alimentar. Suntem recunoscători legiuitorilor care au muncit atât de mult pentru a ajunge la acest punct”, a spus guvernatorul Maura Healey.

„Suntem încântați să începem implementarea acestei noi legi, pentru a asigura un proces fără probleme pentru toți solicitanții eligibili”, a afirmat ea.

În ultimele câteva luni, RMV a identificat și creat resurse informaționale pentru a ajuta la ghidarea noilor clienți, pe măsură ce începe procesul de acreditare a permisului Standard. Pentru a sprijini în continuare acest efort, RMV a lucrat direct cu grupuri de experți în domeniul imigrației, părțile interesate și comunitățile afectate, pentru a facilita și coordona sensibilizarea publicului, astfel încât cele mai bune practici să poată fi adoptate.

RMV își menține angajamentul de a oferi servicii de calitate tuturor clienților, inclusiv cu ajutorul unui site – Mass.Gov/WFMA – care include informații utile despre WFMA, detaliază cerințele de identificare și prezintă pașii pe care trebuie să îi efectueze persoanele eligibile pentru a obține un permis de conducere standard de clasă D sau clasa M.