Intră în vigoare de la 1 Martie! Aceste restricții se anulează complet. Decizia s-a luat deja

oameni

SURSA FOTO: Dreamstime

Vestea momentului pentru milioane de persoane. Începând cu 1 martie toate restricțiile se anulează. Decizia a fost deja luată de autorități, urmând să intre în vigoare de săptămâna viitoare. Ce trebuie să știe cei care ajung în această țară?

Vești bune pentru cei care își doresc să călătorească în Polonia. Începând cu marți, 1 martie, toate restricțiile împotriva noului coronavirus vor fi anulate.

Decizia a fost luată în contextul scăderii ratei de infectare, spune Adam Niedzielski, ministrul Sănătății din Polonia. În ceea ce privește restricțiile care vor fi anulate, potrivit oficialului polonez, sunt vizate cele economice care se referă, între altele, la limitele de ocupare a capacităţii în centrele comerciale, restaurante, hoteluri şi facilităţi de recreaţie.

Pe de altă parte, o altă serie de restricții rămân în vigoare. Printre acestea se numără purtarea obligatorie a măştii în transportul public şi în spaţii publice închise şi carantina de şapte zile pentru cei infectaţi.

Amintim faptul că în Polonia numărul infectărilor a scăzut considerabil. Conform cifrelor centralizate de Minister, miercuri au fost înregistrate 20.456 noi cazuri de infectare în 24 de ore, dar şi 360 de decese.

Premierul polonez a fost întrebat dacă este sau nu oportună ridicarea restricțiilor având în vedere numărul mare de decese. În acest sens, Mateusz Morawiecki a explicat că şi alte state ale Uniunii Europene, unde pandemia evoluează similar, relaxează deja restricţiile.

Italia relaxează și ea o parte din restricții

La rândul ei, Italia a anunțat că relaxează și ea restricțiile de la data de 1 martie. Astfel, de marți, străinii care sosesc în Italia nu vor mai fi nevoiți să se testeze.

Ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, a semnat o nouă ordonanţă care prevede, „ca începând cu 1 martie, pentru sosirile din toate ţările non-europene să se aplice aceleaşi reguli deja în vigoare pentru ţările europene.

Astfel, persoanele care vor să intre pe teritoriul naţional trebuie să întrunească doar una din condițiile certificatului verde: să aibă certificatul de vaccinare, un certificat de recuperare după boală, sau un test negativ”.

Totodată, testul PCR va fi necesar pentru turiștii nevaccinați și pentru cei care au fost vaccinați cu seruri nerecunoscute încă de EMA, cum ar fi cazul vaccinului Sputnik, transmite Il Corriere della Sera.

În același timp, odată cu noua ordonanță semnată de ministrul Speranza, ceea ce contează este statutul de vaccinare al fiecăruia și nu țara de origine și asta pentru că, din cauza variantei Omicron, epidemia este într-o continuă schimbare.

Autorităţile italiene au decis de asemenea să permită accesul în ţară şi în cazul persoanelor vaccinate cu Sputnik și cu toate celorlalte seruri care în prezent nu permit eliberarea certificatului verde, nefiind aprobate de EMA, aceasta fiind una dintre măsurile indispensabile pentru a încuraja turismul din toate acele țări care au utilizat alte medicamente decât cele recunoscute în Italia.

De asemenea, vor fi acceptate şi certificatele pe hârtie, în cazul persoanelor care provin din țări în care codul QR nu este compatibil cu cel italian, cum ar fi, de exemplu, Statele Unite.