În urma hotărârii adoptate de Guvern, tot mai multe orașe din țară încep să aplice restricțiile. Un exemplu este Municipiul Arad şi nouă comune din judeţ. Acesta vor aplica restricţiile de circulaţie după ora 20,00, conform noilor măsuri pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 prevăzute în hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
De menționat este faptul că, din punct de vedere sanitar, situația din Arad este îngrijorătoare. Mai exact, conform raportării de vineri a Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Arad, zece unităţi administrativ-teritoriale (UAT) din judeţ au incidenţa cazurilor de SARS-CoV-2 mai mare de 4 la mia de locuitori. Între acestea, două comune au incidenţa peste 7,5 la mia de locuitori, respectiv Şilindia – 12,46 la mie şi Dorobanţi – 12 la mie, unde restricţiile de circulaţie vor fi aplicate în fiecare zi a săptămânii.
În ceea ce privește incidența municipiului Arad, aceasta este de 4,7 la mia de locuitori în ultimele 14 zile, în ceea ce privește celelalte comune, acestea se încadrează la restricţiile aplicate doar în weekend și sunt următoarele: Frumuşeni – 6,81 la mie, Peregu Mare – 6,68, Zăbrani – 6,29, Iratoşu – 5,74, Şagu – 5,19, Socodor – 5,08 şi Fântânele – 4,33.
Restricțiile intră în vigoare de duminică
Într-o postare pe pagina de Facebook, premierul Florin Cîțu a anunțat că noile măsuri vor fi aplicate începând cu ziua de duminică, pentru ca toți operatorii economici să aibe timp să se pregătească.
„Precizări referitoare la Hotărârea CNSU privind noile măsuri. Astăzi se va publica hotărârea în Monitorul Oficial, însă, având în vedere timpul scurt pe care l-ar avea operatorii economici la dispoziţie să se pregătească, am avut o discuţie cu domnul Arafat şi am stabilit ca aceste măsuri să fie aplicate de duminică, 28 martie”, a scris Cîţu pe Facebook.
De menționat este faptul că, potrivit declarațiilor făcute ed secretarul de stat în MAI Raed Arafat, în localităţile unde incidenţa cazurilor de COVID-19 trece de 4 la mia de locuitori circulaţia în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică va fi permisă până la ora 20,00, iar activitatea operatorilor economici se va desfăşura până la ora 18,00.
În ceea ce privește localitățile care depășesc incidența de 7,5 la mia de locuitori, în acest caz, măsurile vor fi valabile și în timpul săptămânii.