Intră în vigoare în două săptămâni! Se ridică restricțiile în România. Care vor fi noile reguli

Restricții în România

sursa: capital.ro

Autoritățile din România ar putea renunța la anumite restricții importante în doar două săptămâni, astfel încât oamenii să aibă parte de o perioadă a sărbătorilor pascale mult mai relaxată. De exemplu, masca de protecție ar putea să nu mai fie obligatorie în exterior și în spațiile închise.

Urmează un adevărat val de relaxare! Autoritățile din România ar putea renunța la anumite restricții importante în doar două săptămâni

În contextul actualei situații epidemiologice, masca de protecție ar putea să nu mai fie obligatorie în interior sau în exterior. Simultan, elevii și studenții s-ar putea întoarce la cursuri cu prezență fizică, în timp ce certificatul verde ar putea să nu mai fie cerut la intrarea în centrele comerciale, instituțiile publice și nu numai.

Alte schimbări ar putea viza restaurantele, sălile de fitness și magazinele. Astfel, acestea vor putea să funcționeze din nou la capacitate maximă, în cazul în care va dispărea limita de program. Mai mult, activitatea din baruri, discoteci, cluburi și evenimentele private ar putea fi reluate la rândul lor.

Anunțul făcut de Alexandru Rafila

Amintim că ministrul Sănătății a spus că măsurile de relaxare trebuie implementate gradual, deoarece există riscul să trecem printr-o perioadă de întoarcere a numărului mare de infectări. În acest context, Alexandru Rafila a subliniat faptul că o primă măsura va avea legătură cu renunțarea la portul măștii de protecție în interior.

Mai apoi, spune ministrul, măsurile care vor urma trebuie să permită „întoarcerea la o viață normală”.

„În ceea ce privește relaxarea, eu cred că așa cum am mai spus, o primă măsura va avea legătură cu renunțarea la măști în interior. Ulterior, alte măsuri trebuie să permită întoarcerea la o viață normală. Săptămâna trecută am aprobat ordinul de constituire a unui comitet consultativ, astfel încât să putem să luăm aceste măsuri. Sigur, măsura trebuie luată de Guvernul României.  (…) Una e să iei, alta e să menții o decizie sustenabilă.

Măsurile de relaxare trebuie întotdeauna luate gradual. Scăderea numărului de infectări nu s-a corelat cu scăderea numărului de cazuri din spitale și nici cu internările la ATI. Grija este legată de asigurarea capacității de asistență medicală. Nimeni nu vrea restricții. Și noi vrem acest lucru. În continuare, trebuie să vedem cum funcționează măsurile. (…) Dacă scoți toate măsurile, există un risc de întoarcere. Nimeni nu vrea acest lucru. Dacă o să fie două sau trei etape, nu am de unde să știu. Sunt 1.800 de paturi alocate în ATI, ar trebuie să avem sub 50% grad de ocupare. Sper să existe cât mai puține etape și lucrurile să se întâmple cât mai repede. Sper să depășim împreună această săptămâni de nerăbdare, care sunt justificate”, a spus Alexandru Rafila.