Într-un interviu acordat la Realitatea Plus, Virgil Popescu a vorbit despre legea offshore, dar și despre data la care aceasta ar urma să fie aprobată și trimisă spre promulgare.
Ministrul susține că legea offshore a fost dezbătută în repetate rânduri, încă din anul 2019, însă de abia acum s-a concretizat. El a explicat și modul în care această lege a fost creată, dar și de persoanele care și-au asumat-o.
În ceea ce privește promulgarea sa, Virgil Popescu este de părere că cel târziu în această sesiune parlamentară legea va fi adoptată. În cazul în care acest lucru se va realiza, în luna mai, legea offshore ar urma deja să fie trimisă spre promulgare, a mai adăugat el.
„Haideţi să nu fim maliţioşi! Nişte colegi care n-au fost în stare să scrie trei rânduri la legea offshore se aşteptau ca Ministerul Energiei şi Guvernul să vină cu legea offshore. Am spus din 2019 că ministerul, că Guvernul nu va veni cu o lege offshore. Am avut un experiment, zic eu, nefericit în 2018, guvernul la acea dată a trimis proiect de lege în Parlament, a trecut de Senat, iar în Camera Deputaţilor a fost făcut harcea-parcea. A ieşit o lege offshore – e, pentru că avem o lege offshore – în baza căreia nu avem nicio investiţie după patru ani de zile.
Şi atunci am spus aşa: da – şi în fiecare coaliţie s-a agreat acest lucru – se discută în coaliţie legea offshore cu specialiştii din coaliţie şi va fi depus şi asumat ca iniţiativă parlamentară. Acest lucru s-a întâmplat vineri, a fost depus la Senat, cu solicitare de procedură de urgenţă. Asta va însemna că în această sesiune parlamentară cel mai târziu legea va fi adoptată. Eu cred că va fi adoptată în cursul lunii mai, atât de camera superioară, cât şi de Camera Deputaţilor şi trimisă la promulgare”, a declarat ministrul Energiei, la Realitatea Plus.
Ce beneficii aduce legea offshore
Referitor la beneficiile noii legi, ministrul susține că aceasta va fi benefică în special pentru investitori. Mai exact, Virgil Popescu explică că legea asigură stabilitate şi predictibilitate cadrului legislativ, în contextul în care regimul de redevenţă este stabilit pentru toată perioada acordului petrolier.
Totodată, ministrul a mai explicat și faptul că fondurile provenite din impozitul pentru venitul suplimentar nu vor intra în bugetul de stat în sensul larg al termenului, ci vor merge către extinderea reţelelor de gaz şi pentru proiecte prioritare care vor fi aprobate de Guvern.
În cazul în care legea va intra în vigoare în intervalul menționat de Virgil Popescu, ministrul susține că în vara acestui an vor putea fi extrase primele gaze din Marea Neagră. El a mai adăugat că Black Sea Oil&Gas va finaliza lucrările la perimetrul ANA din Marea Neagră, adăugând că recepția a fost făcut în urmă cu mai bine de o săptămână
„Referitor la când vor începe exploatările de gaze din Marea Neagră, primele gaze din Marea Neagră vor ieşi în semestrul doi al acestui an. Black Sea Oil&Gas va finaliza lucrările la perimetrul ANA din Marea Neagră, noi am făcut recepţia în urmă cu zece zile, urmând ca începând cu cred că iulie sau august să avem primele gaze din Marea Neagră”, a declarat Popescu.
Ce producție de gaze ar putea extrage România?
O altă clarificare adusă de ministru este cea conform căreia legea offshore stabileşte acelaşi regim fiscal atât pentru exploatările onshore de adâncime, cât şi pentru offshore. Virgil Popescu a mai ținut să explice că cel mai mare zăcământ descoperit în platoul românesc al Mării Negre, Neptun Deep, este cel din care vor fi extrase primele gaze la finalul lui 2026 sau începutul lui 2027.
În acel moment, România va avea o producție de două ori mai mare decât posibilității de consum, iar prețurile la gazele naturale vor scădea semnificativ, a mai spus acesta.
„Dar atunci vom vedea o capacitate de producţie a României cred că de două ori mai mare decât posibilităţile de consum, adică vom avea un excedent de gaze. (…) Oricum, eu mă aştept să avem preţuri rezonabile la gazele naturale nu în 2027, ci înainte. Sper şi toţi sperăm ca acest conflict odată să se termine şi lucrurile cât de cât să se calmeze şi să avem o stabilitate a preţului”, a adăugat ministrul.