Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre pentru aprobarea Metodologiei de emitere, distribuire şi decontare a voucherelor destinate victimelor infracţiunii, pentru stabilirea cuantumului acestora, precum şi a criteriilor de selectare a entităţilor publice şi private înrolate în mecanismul de acordare şi pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.
Prin această hotărâre, persoanele care au fost victimele unor infracţiunii vor putea solicita un avans din compensaţia financiară, sub formă de voucher, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute.
Ce presupune noua hotărâre
„Prin actul normativ se creează cadrul legislativ care stabilește metodologia de emitere, distribuire și decontare a voucherelor destinate victimelor infracțiunii, a cuantumului acestora, precum și a criteriilor de selectare a entităților publice și private înrolate în mecanismul de acordare.
Potrivit hotărârii, victimele infracțiunilor pot solicita un avans din compensația financiară sub formă de voucher pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe țară. Voucherele vor fi acordate într-un termen de cel mult 72 de ore de la aprobarea cererii.
De asemenea, se operaționalizează prevederile Legii nr. 230/2022 de consolidare a Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), prin care a fost instituit Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii, un fond care reutilizează în interes social activele confiscate în cadrul procesului penal.”, a transmis Guvernul printr-un comunicat.
Se înființează Unitatea pentru Protecția Victimelor
De asemenea, prin actul normativ se înființează Unitatea pentru Protecția Victimelor, în vederea îndeplinirii atribuțiilor privind aplicarea metodologiei de emitere, distribuire și decontare a voucherelor destinate victimelor infracțiunii, privind stabilirea cuantumului acestora, precum și a criteriilor de selectare a entităților publice și private înrolate în mecanismul de acordare (fără impact financiar – se realizează cu încadrarea în numărul de posturi deja existent și finanțat).
„Fondurile necesare pentru acordarea voucherelor pentru victimele infracțiunilor se va asigura de la bugetul Ministerului Justiției.
Introducerea acestui mecanism de compensare, sub formă de vouchere, va contribui la simplificarea acoperirii nevoilor urgente ale victimelor, de tipul cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente și materiale sanitare, precum și materiale de igienă și de uz personal.”, mai arată Guvernul în comunicat.