Traficul de persoane comis de un funcționar public se pedepsește cu 15 ani de închisoare
Legea promulgată prevede că traficul de persoane comis de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu sau de o persoană cu antecedente penale pentru infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, pornografie infantilă, trafic de persoane, trafic de minori sau proxenetism se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani.
Actul normativ modifică și completează Legea 286/2009 privind Codul Penal. Noile reglementări stabilesc că exploatarea persoanelor și obligarea acestora de a comite fapte prevăzute de legea penală constituie infracțiuni.
De asemenea, determinarea unei persoane să înceapă sau să continue practicarea prostituției, realizată prin metode de trafic de persoane, este, de asemenea, sancționată.
Traficul de minori este pedepsit cu închisoare de la 10 la 20 de ani, împreună cu interzicerea exercitării unor drepturi, în cazul în care fapta a fost comisă de o persoană care a săvârșit anterior infracțiuni împotriva libertății și integrității sexuale, infracțiuni de pornografie infantilă sau trafic de persoane.
Traficul de persoane este un fenomen complex
Traficul de persoane este un fenomen complex, nu doar o simplă infracțiune, afectând pe oricine, dar având o prevalență mai mare în rândul tinerilor, adolescenților și copiilor. Această activitate încalcă grav dreptul la protecție al acestor grupuri, periclitând sănătatea, siguranța și dezvoltarea lor. Traficul de persoane implică recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau reținerea de persoane prin forță, fraudă sau înșelăciune, cu scopul exploatării în scop de profit.
În fiecare an, în Uniunea Europeană sunt raportate peste 7.000 de victime ale traficului de persoane, dar cifra reală este probabil mult mai mare, având în vedere că multe victime rămân nedeclarate. Majoritatea victimelor sunt femei și fete, însă numărul bărbaților este în creștere, în special în contextul muncii forțate.
Tipurile de trafic de ființe umane includ exploatarea sexuală, cu victime în principal femei și copii; munca forțată, unde victimele, adesea din țări în dezvoltare, sunt obligate să presteze muncă grea sau sunt ținute în servitute domestică; activitățile ilicite forțate, în care victimele sunt constrânse să participe la acțiuni ilegale și sunt pedepsite sever dacă nu îndeplinesc anumite cote; și donarea de organe, în care victimele primesc compensații reduse sau deloc și se expun la riscuri semnificative pentru sănătate.