UPDATE

Ucraina nu a introdus în prezent recrutarea militară pentru toate femeile aflate la vârsta necesară pentru a lupta, contrar afirmațiilor distribuite de mii de utilizatori ai rețelelor de socializare de la jumătatea lunii iunie 2022.

Un presupus document al guvernului de la Kiev este prezentat ca dovadă în unele dintre postările de pe rețelele de socializare și articole din România. Cu toate acestea, autoritățile ucrainene neagă existența serviciului militar obligatoriu pentru femei, dar și autenticitatea documentului care circulă și care, de altfel, conține multiple erori.

În Ucraina, însă, există serviciul militar obligatoriu pentru bărbați.

Ştirea iniţială

Este decizia momentului anunțată de șeful Statului-Major General al Armatei ucrainene. Acesta a dat un ordin de începere a mobilizării femeilor. Documentul semnat a fost publicat de expertul militar rus Boris Rojin.

General-locotenent Serghei Şaptal a ordonat centrelor de completare a Forţelor armate ucrainene ca până la 15 iunie să pregătească lista femeilor care sunt înrolate.

Până la sfârșitul lunii, comandamentele militare trebuie să înroleze toate femeile ucrainene cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani, susține publicaţia rusă Pravda.ru.

Conform deciziei, femeile sunt mobilizate pentru „completarea neîntreruptă a efectivului”. Administrațiile militaro-civile din Dnepropetrovsk, Kiev, Kirovograd, Nikolaev, Odesa şi Harkov sunt obligate să organizeze centre suplimentare de cazare şi instruire militară pentru persoanele mobilizate.

Trebuie spus că preşedinţele Volodimir Zelenski a respins petiţia privind ridicarea interdicţiei pentru bărbaţii cu vârsta între 18 şi 60 de ani de a părăsi Ucraina. Liderul de la Kiev a indicat că, în conformitate cu articolul 17 din Constituţie, protejarea suveranităţii Ucrainei este responsabilitatea poporului său. În acelaşi timp, articolul 64 din Constituţie permite ca drepturile şi libertăţile să fie limitate în timpul legii marţiale care a fost în vigoare din 24 februarie.

Ucraina pierde pe câmpul de luptă până la 100 de soldaţi în fiecare zi

Președintele Ucrainei a susținut recent că Ucraina pierde pe câmpul de luptă până la 100 de soldaţi în fiecare zi. El a recunoscut că forțele Kievului suferă în prezent până la 100 de morți și 500 de răniți în fiecare zi. Într-un interviu acordat postului de televiziune american Newsmax, difuzat ieri, Zelenski a declarat că „situația este foarte dificilă”.

„Pierdem 60-100 de soldați pe zi ca morți în luptă și ceva în jur de 500 de persoane ca răniți în luptă. Așa că ne menținem perimetrele defensive”, afirmă liderul de la Kiev.

Zelenski a avertizat că Rusia nu se va opri în Ucraina

Cea mai dificilă situație este în estul Ucrainei și în sudul Donețkului și Luhanskului, a adăugat Zelenski.

Ucraina și poporul său sunt „perimetrul defensiv” pentru lume împotriva agresiunii lui Vladimir Putin, a declarat el la postul de televiziune: „Rusia nu se va opri în Ucraina, cu siguranță. Celelalte țări, fostele republici ale URSS și membrii UE – unele dintre ele sunt deja națiuni membre NATO – sunt deja amenințate”.

Președintele ucrainean a atras atunci atenția asupra „slăbiciunii” lui Putin și a Rusiei, nu doar în eșecul de a ocupa o națiune vecină mai mică, ci și în încercările de a-l elimina din funcția de lider.

Aproximativ 10.000 de soldaţi ucraineni au fost ucişi de la începerea războiului din Ucraina în februarie, potrivit unui consilier militar al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.