Noi reguli în România din 1 aprilie
Peste o săptămână, România va intra oficial cu aeroporturile și porturile în spațiul Schengen.
Asta înseamă noi reguli de călătorie atât pentru adulți, cât și pentru cei mici.
Românii vor scăpa de cozile interminabile de la Poliția de Frontieră, însă documentele sunt în continuare necesare. Ei vor putea merge direct la porțile de îmbarcare.
Ceea ce nu se schimbă este controlul de securitate.
Polițiștii vor avea dreptul de a face controale aleatorii. În acest mod, ei se vor asigura că identitatea pasagerului este corectă. Aceste controale vor ajuta și la descurajarea activităților ilegale.
Condiții de călătorie pentru cei cu copii
Familiile care doresc să plece în vacanță în statele membre, trebuie să știe că nu au nevoie de documente în plus.
Cornel Laurian Stoica, de la Poliția de Frontieră, spune că aceste familii nu au nevoie de niciun aviz suplimentar. Ei pot călătorii cu documentele pe care le foloseau până acum.
Este vorba despre documentele valabile de călătorie și despre acordul ambilor părinți.
Tinerii de peste 16 ani vor putea călători pentru studii, tratament medical și concurs doar cu acordul unui părinte.
Ce documente sunt necesare pentru călătoria cu avionul a minorului?
În cazul în care minorul are sub 16 ani și călătorește cu un părinte are nevoie de:
- document de călătorie valabil
- acordul ambilor părinți
Aici există și excepții. Dacă minorul se întoarce în țara unde își are domiciliul, atunci are nevoie doar de documentul de călătorie.
Dacă minorul merge la studii, concursuri sau tratament medical, atunci are nevoie doar de acordul unuia dintre părinți.
În cazul în care minorul are peste 16 ani și călătorește neînsoțit el va avea nevoie de:
- document valabil de călătorie
- acordul ambilor părinți
Dacă minorul se întoarce acasă, atunci nu are nevoie decât de documentul valabil de călătorie.
Călătoriile în țările non-Schengen, mai rapide
În ceea ce privește călătoriile în țările care nu fac parte din Spațiul Schengen, oficialii spun că regulile nu s-au schimbat. Este nevoie de aceleași documente ca și până acum.
Cornel Laurian Stoica spune, însă, că s-a lucrat la facilitarea tranzitului frontierei de către cetățenii care se îndreaptă către aceste destinații.
„Au fost dispuse măsuri și pentru facilitarea tranzitului frontierei de către cetățenii care călătoresc în statele non-Schengen. Una dintre măsuri a constat în relocarea porților automate de control (…)”, a precizat acesta.
În anul precedent, aproape 15 milioane de persoane au tranzitat aeroporturile din București, Henri Coandă și Aeroportul Băneasa. Numărul s-a apropiat de cel din anul înregistrat în 2019.