Prin modificările aduse Codul fiscal în ultimele patru luni, chiar dacă nu există nicio măsură proactivă - de încurajare pe bune a mediului de afaceri și de utilizare a impozitelor ca și pârghii fiscale - sunt unele reglementări care par să canalizeze lucrurile către o stare de normalitate, din punct de vedere fiscal
În perioada septembrie – decembrie 2013 au fost publicate în Monitorul Oficial mai multe acte normative (iar aici am în vedere, în principal, OUG nr.88/2013, OUG nr.102/2013 și OUG nr.111/2013) prin care au fost modificate unele prevederi ale Codului fiscal, începând cu data de 01 ianuarie 2014. Analizate în mod corelativ și în integralitatea lor, constatăm că, prin aceste texte de lege, au fost introduse noi obligații fiscale în sarcina contribuabililor. Unele dintre acestea – cum ar fi noul impozit aferent așa-ziselor construcții speciale sau obligația de plată a contribuțiilor la asigurările de sănătate pentru veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor, în condițiile și plafoanele reglmentate de textul de lege – sunt vizibile și cuantificabile material la nivelul percepției imediate a contribuabililor, existând chiar riscul asimilării acestora ca o formă de agresiune asupra veniturilor nete disponibile ale acestora (fie că vorbim de firme sau de persoane fizice).
Actele normative invocate anterior se referă însă nu numai la majorări de impozite și taxe, ci și la alte modificări aduse legislației fiscale, inclusiv din perspectiva aspectelor procedurale. Deși, personal, nu am identificat nici o măsură proactivă, sunt unele reglementări care par să canalizeze lucrurile către o stare de normalitate, din punct de vedere fiscal. Mă refer, cu titlu de exemplificare, la reconsiderarea definiției fiscale date noțiunii de microîntreprindere, în sensul că acestea pot obține și venituri din consultanță și managment în procent de maxim 20% din totalul veniturilor realizate. Sau la revizuirea regimului fiscal al dividendelor, în sensul acordării scutirii de la impozitare concomitent cu scăderea perioadei de deținere de la 2 ani la un an (celelalte condiții în acest sens rămânând nemodificate).
În materie de TVA
Cele mai importante modificări – în special, sub aspectul relevanței practice a acestora – în opinia mea sunt aduse la nivelul taxei pe valoarea adăugată. Astfel, prin OUG nr. 111/2013, sistemul de TVA la încasare a devenit opţional, începând cu data de 01 ianuarie 2014. Din economia textului de lege, deducem că opțiunea se poate exercita doar începând cu data de 01 ianuarie 2014 (prin depunerea formularului 097), dar operaționalizarea sa efectivă devine practică începând cu data de 01 a perioadei fiscale următoare celei în care s-a exercitat opțiunea – adică 01 februarie 2014, în cazul contribuabililor care au avut luna ca perioadă fiscală, și 01 aprilie 2014, în cazul contribuabililor care au avut trimestru ca perioadă fiscală. De asemenea, inclusiv în cazul contribuabililor care aplică sistemul de TVA la încasare, a fost adusă o modificare extrem de importantă, pe fond, în sensul că s-a eliminat exigibilitatea TVA și, implicit, s-a abrogat obligativitatea colectării taxei aferentă facturilor de livrări de bunuri / prestări de servicii care nu au fost încasate în termen de 90 de zile de la emiterea acestora – o modificare relevantă prin prisma asigurării concordanței cu principiului neutralităţii TVA, reglementat prin directivele europene în domeniu și prin deciziile emise de Curtea Europeană de Justiție. Nu în ultimul rând, este de remarcat că se poate renunţa la aplicarea sistemului de TVA la încasare oricând în cursul anului, prin depunerea notificării formular 097, între data de 1 şi 25 ale lunii, cu excepţia primului an în care s-a optat pentru aplicarea sistemului – cu mențiunea suplimentară că, în cursul anului 2014, se poate opta oricând pentru renunțarea la aplicarea sistemului de TVA la încasare.
În acest context, dacă ne raportăm la titlul articolului privind intrarea într-o stare de normalitate, cred că ar fi fost absolut necesar ca și aplicarea regimului fiscal de impozit pe veniturile microîntreprinderilor să devină tot opțională, așa cum a fost și anterior datei de 01 februarie 2013, și nu obligatorie ca în prezent. Chiar dacă acest fapt nu ne este impus de legislația europeană, cred că ar fi fost o măsură corectă față de contribuabilul român, care are tot dreptul să aplice un regim fiscal legal, dar care îl avantajează, în raport cu specificul activității sale.
Continuă presiunile asupra creșterii încasărilor
Mi-e greu să cred că, într-un an electoral, vom asista la relaxări fiscale; dimpotrivă, cred că va continua, și în anul 2014, tendința de “pressing” suplimentar pe încasările bugetare, fapt ce se va concretiza prin alte majorări de impozite, dar unele discrete și fără efecte vizibile la nivelul percepției publice imediate (cum ar fi reducerea unor sume deductibile din bazele impozabile).
Chiar și așa însă, cred că se poate realiza o predictibilitate a legislației fiscale, prin eliminarea acelor reglementări redundante, cu efecte stânjenitoare și supărătoare pentru mediul de afaceri, cu atât mai mult cu cât eliminarea acestora nu ar avea implicații majore în diminuarea resurselor financiare publice.
DRAGOȘ PĂTROI, consultant fiscal,
cadru universitar asociat ASE București