În opinia mea, cred că mult mai importantă este dimensionarea modului de calcul, de determinare şi declarare a bazelor impozabile, deoarece  un sistem fiscal este cu atât mai „prietenos” cu mediul de afaceri cu cât acesta este structurat nu numai pe o cotă rezonabilă de impozitare ci, mai ales, pe o modalitate efectivă mai puţin restrictivă de dimensionare a respectivelor baze impozabile.
În primul rând, cred că regimul de deductibilitate fiscală a cheltuielilor ar trebui regândit chiar de la baza conceptuală  a acestuia. Astfel, cheltuielile ar trebui să fie deductibile fiscal din baza impozabilă a profitului dacă acestea sunt efectuate în scopul promovării şi dezvoltării activităţilor specifice business-ului derulat de fiecare contribuabil în parte şi nu numai în scopul obţinerii de venituri impozabile (ca în prezent).
Nu este locul şi timpul să mă opresc acum asupra restricţiilor impuse de limitele de deductibilitate fiscală, specifice în cazul multor cheltuieli din categoria celor integral nedeductibile sau cu o deductibilitate limitată (parţială), dar, în mod cert, un regim restrictiv al acestora va face ca mulţi investitori să pună în prim plan randamentele fiscale, înaintea chiar a performanţelor economice. Altfel spus, “obiectul principal de activitate” al multor firme se va deplasa către identificarea unor proceduri fiscale alternative, la nivelul dimensionării bazelor impozabile, proceduri asimilate ca atare datorită redundanţelor existente în legislaţia fiscală.
În aceste condiţii, pe fond, nu este exclusă chiar apariţia unui sistem al deductibilităţilor fiscale „ascunse” sau „aparente”, denumite – în unele accepţiuni – şi pseudo-deductibilităţi fiscale, care sunt favorizate atât de relativizarea liniei de demarcaţie dintre legal şi ilegal, cât şi de dorinţa unei părţi tot mai mare a contribuabililor  de a identifica acele proceduri operaţionale „intra legem”, care să permită „fuga de impozitare”, fără însă a încălca legea în mod direct. Evident, procedurile operaţionalizate efectiv în practică de către contribuabili pot fi mai mult sau mai puţin „evidente”, mai mult sau mai puţin „legale”, în funcţie de „înclinaţiile” şi „ştiinţa de carte” a fiecăruia.
În acelaşi timp, inconsistenţele legislative şi instabilitatea normativă – care, din păcate, caracterizează actuala legislaţie fiscală – nu vor conduce decât la stimularea acestor preocupări. Pe de altă parte, cu cât „marja de eroare” a referenţialului normativ este mai extinsă, cu atât posibilităţile de operare ale agenţilor economici, în sensul descris anterior, vor fi mai ample.
Dacă la nivelul cotei de impozitare nu există prea multe opţiuni din partea contribuabililor, în schimb manipularea bazelor de impozitare poate constitui o opţiune a acestora. Sistemul acestor pseudo – deductibilităţi fiscale capătă noi dimensiuni prin exploatarea conjugată a elementelor de dualitate din legislaţia fiscală, generate de paradoxurile şi lacunele legislative.
Nu în ultimul rând – deşi fără a fi reglementate ca atare – aceste tipuri de deductibilităţi fiscale conduc la promovarea unor regimuri fiscale de favoare, care sunt complementare (sau, în funcţie de amplitudinea fenomenului, chiar subsidiare)celor prevăzute de textele de lege în vigoare în domeniul fiscal.
Din lipsă de spaţiu, mă opresc aici, nu înainte însă de a mă întreba dacă aceste pseudo – deductibilităţile fiscale primează, din punct de vedere al relevanţei pentru contribuabili, chiar şi în faţa nivelului unei cote de impozitare apreciată ca având un regim confiscatoriu? Ce ar trebui să stea la baza structurării unei legislaţiei fiscale corecte şi oneste, având în vedere drepturile şi obligaţiile corelative ale contribuabililor şi statului: nivelul cotei de impozitare sau modalitatea de stabilire a bazelor impozabile?
Dragoş Pătroi managing partner DRP TAX WIZARDS