Întreaga populație a Wuhan va fi testată pentru COVID!
Decizia luată de autoritățile chineze a fost luată după ce orașul Wuhan a înregistrat șapte cazuri de COVID-19 cu transmitere locală, acestea fiind primele infecții locale în mai mult de un an, conform informațiilor transmise de bbc.com
Simultan, China se confruntă în prezent unul dintre cele mai mari focare din ultimele luni, cu 300 de cazuri depistate în 10 zile.
Implementarea unor măsuri de testare în masă
Amintim că orașul cu 11 milioane de locuitori a fost în prim plan după ce COVID-19 a fost depistat pentru prima dată în locația respectivă, în anul 2019. Mai mult, aproximativ 15 provincii din întreaga țară au fost afectate, ceea ce a dus la implementarea unor măsuri de testare în masă și a unor restricții.
În acest context, autoritățile sunt îngrijorate și au atribuit răspândirea virusului variantei Delta, care este foarte contagioasă, și sezonului turistic intern.
De asemenea, anunțul despre Wuhan a venit în momentul în care China a raportat 90 de noi cazuri de COVID în ziua de marți. Comisia Națională de Sănătate a declarat că 61 dintre acestea au fost transmise local.
China a reușit în mare măsură să controleze răspândirea virusul în interiorul granițelor sale. Chiar și așa, această nouă creștere, care a fost depistată pentru prima dată în rândul lucrătorilor de pe un aeroport din Nanjing, a stârnit îngrijorare.
Autoritățile au testat de 9 ori cei 9,2 milioane de locuitori din Nanjing și au impus izolarea a sute de mii de oameni. Totuși, atenția s-a îndreptat în weekend către destinația turistică populară Zhangjiajie din provincia Hunan, unde au apărut multe dintre cele mai recente cazuri.
Oficialii din domeniul sănătății încearcă în momentul de față să identifice aproximativ 5.000 de persoane care au participat la spectacole susținute într-un teatru local, iar apoi s-au întors în orașele lor de origine. Noul focar a ajuns și în capitala Beijing, orașul raportând mai multe infecții cu transmitere locală.