Scurt istoric al scutului antirachetă din România

Lucrările de construcţie ale facilităţii antirachetă din cadrul Bazei Militare 99 Deveselu au început la 29 octombrie 2013. Cheltuielile pentru realizarea sistemului de apărarea antirachetă la Deveselu au fost suportate de SUA şi, potrivit informațiilor făcute publice de SUA la acea vreme, s-au ridicat la 400 de milioane de dolari, la care se adaugă câte 20 de milioane de dolari anual pentru operare. Sumele nu includ şi costul rachetelor.

Un an mai târziu, la 10 octombrie 2014, Marina Americană a preluat comanda bazei militare de la Deveselu.

În 18 decembrie 2015, în urma activităţilor de construcţie, instalare de echipamente şi testare, România şi Statele Unite au anunţat finalizarea principalelor componente militare ale facilităţii de apărare antirachetă Aegis Ashore din România, parte a Etapei a II-a din cadrul Abordării Europene Adaptive. Momentul a reprezentat declararea capacităţii tehnice a facilităţii antirachetă de la Deveselu.

La 12 mai 2016, s-a desfăşurat ceremonia dedicată certificării capacităţii operaţionale a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu.

Caracteristici tehnice ale sistemului de la Deveselu

Sistemul de la Deveselu are în componență un radar de control şi suita de comandă, control şi comunicaţii Aegis. Separat, acesta găzduieşte o serie de module de lansare care conţin interceptoare SM-3, care au scop exclusiv defensiv.

Mai exact, acestea nu poartă focoase explozive şi se bazează doar pe energia cinetică pentru a ciocni şi a distruge rachetele balistice inamice. Rachetele SM-3 au o autonomie de 500 de km şi o viteză maximă de 9,600 de km/h.

Încă de la primul sistem implementat în 2002, scutul antirachetă şi-a dovedit eficienţa prin teste repetate, înregistrând un succes de aproximativ 82% în interceptarea rachetelor.

Cât de eficient este în fața unui atac nuclear?

Sistemul de apărare Aegis Ashore poate opri un atac cu rachete ICBM (Intercontinental Ballistic Missile). Cu toate acestea, interceptoarele SM-3 probabil că nu ar funcţiona împotriva armelor hipersonice, a declarat Kingston Reif, expert în rachete la Asociaţia pentru Controlul Armelor din Washington, D.C., pentru The National Interest, potrivit ZF.

„Apărarea noastră actuală nu este capabilă să oprească un atac al vehiculelor cu planare hipersonică”, a spus Reif, „în mare parte pentru că rachetele hipersonice zboară la o altitudine mai mică şi într-o atmosferă diferită de rachetele balistice tradiţionale”.

„Traiectoria mai puţin previzibilă şi potenţiala manevrabilitate a rachetelor ar reprezenta, de asemenea, provocări pentru aceste apărări”, a adăugat Reif. „Radarele şi senzorii existenţi ar fi, de asemenea, provocaţi să urmărească rachetele la o altitudine mai mică.”

În acest fel, rachetele hipersonice sunt similare cu rachetele balistice intercontinentale grele, cu rază lungă de acţiune. ICBM-urile zboară prea sus şi prea repede pentru o interceptare fiabilă la mijlocul cursului, deşi Pentagonul a susţinut un oarecare succes în testele limitate ale unei astfel de interceptări, mai precizează sursa citată.