Executivul n-a redus impozitul pe profit fara sa jongleze cu veniturile luate in calcul la stabilirea lui. Parte a bazei impozabile, cheltuielile nedeductibile au crescut sensibil. Multe dintre ele plutesc in ceata; daca nici metodologia nu le va lamuri, exista riscul aplicarii eronate, fie de catre agentii economici, fie de catre organele de control ale statului. Si intr-un caz, si in altul, tot firmele raman bune de plata.
Unele deduceri sunt la cheremul Finantelor
Lovitura sub centura e data de regimul amortizarii. In 1997, prin Ordonanta nr. 92, fiecare firma dobandea dreptul de a deduce intr-un an 50% din valoarea bunurilor detinute, utilizand amortizarea accelerata. Acest regim fusese introdus inca din 1994, dar, la acea vreme, era conditionat de aprobarea Ministerului Finantelor. Or, aprobarea ministerului nu vine oricum si nu pentru oricine. Curios, in ciuda declaratiilor oficiale cum ca se doreste egalizarea regimului firmelor, in anul 2000 amortizarea accelerata revine la mana Finantelor. In contrabalans, firmele pot deduce din venitul impozabil a 10% din valoarea echipamentelor tehnologice si utilajelor, pe langa rata lunara a amortizarii.
Multe din restrictiile introduse de guvernul Vasile in septembrie anul trecut, prin OUG nr. 127, sunt mentinute de noul cabinet. Cateva exemple: cheltuielile de sponsorizare pot fi deduse in limita a 5% din venitul impozabil, raman aceleasi provizioanele care pot fi deduse fiscal, ca si sumele utilizate pentru constituirea sau majorarea rezervelor de catre societatile de asigurare si reasigurare pentru contractele cedate in reasigurare.
La restrictiile vechi s-au adaugat unele noi, prin includerea la nedeductibile a unor cheltuieli precum: penalitatile in cazul contractelor cu furnizori externi, asigurarile de viata ale salariatilor, sumele legate de administrarea sediilor in cazul nerezidentilor, daca depasesc 10% din salariile impozabile.
Totusi, ordonanta privind impozitul pe profit (nr. 217/99) are meritul ca aduce clarificari in privinta excluderii din venitul impozabil a redeventelor de leasing operational si a ratelor. In schimb, o serie de prevederi nou-introduse sunt ambigue.
Cheltuielile cu serviciile, inclusiv cele de management sau consultanta, nu vor putea fi deduse daca nu sunt justificate de un contract scris si daca „prestatorii nu pot fi verificati in legatura cu natura acestora”, stabileste OUG nr. 217. In ce consta verificarea? Cum se va face ea in cazul partenerilor externi? Raspunsuri pot fi, dar la fel de usor si amenzi, daca se va gresi cumva interpretarea.
„Scaderea impozitului pe profit este binevenita, dar, cata vreme exista chestiuni neclare, prevederile ordonantei vor fi destul de complicat de aplicat,” apreciaza Mihaela Mitroi, senior manager la departamentul Taxe, PricewaterhouseCoopers.
Investitorii sunt in expectativa. De ani buni, li se promite stabilitate si un mediu fiscal mai bland. Pana acum, s-au ales doar cu taxe, reglementari subit modificate, neclaritati. Semnul dat de Guvern pe linia relaxarii fiscale e privit cu neincredere, mai ales ca debuteaza cu jumatati de masura.
Cheltuieli care maresc venitul impozabil, de la 1 ianuarie 2000
asigurarile de viata ale angajatilor
cheltuielile cu dobanzile aferente imprumuturilor, altele decat cele acordate de banci si de alte persoane juridice autorizate, care depasesc dobanzile active (medii) ale bancilor, comunicate de BNR
cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanta, in situatia in care nu sunt justificate de un contract scris
amortizarea lunara a autoturismelor ce depasesc 12.000 euro
amenzile, penalitatile sau majorarile in cadrul contractelor economice cu nerezidenti (ex., furnizori externi)
cheltuielile de conducere si administrare inregistrate de sediul permanent al strainilor (persoane juridice sau fizice), care depasesc 10% din salariile impozabile ale celor care lucreaza in sediul permanent
se permite deducerea, in luna in care se face investitia, a 10% din valoarea echipamentelor tehnologice, utilajelor si mijloacelor de transport (exceptie: autoturismele). Dispare insa amortizarea accelerata, fara aprobare de la Ministerul Finantelor, care ar fi permis deducerea, in primul an al investitiei, a 50% din valoarea mijloacelor fixe.