Vedetele economiei clujene nu mai sunt de mult firmele de stat. O numeroasa clasa de intreprinzatori a acumulat capitalul derulat pana nu demult doar prin colosii industriali si ei reprezinta cu siguranta elita mediului de afaceri din Transilvania. Sunt oameni extrem de mobili, care au pornit afacerile pe baza cererii si ofertei, care si-au diversificat afacerile sau care n-au ezitat sa renunte la o activitate cand a devenit nerentabila si sa intre pe segmente de piata noi si necunoscute.
Desi a demarat privatizarea Napolact in 1994, Vasile Garboan, directorul general, detine doar aproximativ 2% din fosta societate de stat, dar nimeni nu va avea sa-i reproseze ceva, cand, peste doi ani, va renunta la functia executiva din cauza varstei. Sub conducerea lui Garboan, Napolact a devenit cea mai mare societate de prelucrare a laptelui din tara. Ovidiu Turcu este acum actionarul majoritar de la Dacia Service Cluj-Feleac SA, o societate care nu mai seamana
deloc cu unitatea de service auto de stat, IATSA, din care provine. El controleaza acum in mare parte piata de service sau de vanzari auto din Cluj.
Marcel Borody este un tanar intreprinzator care a vandut calculatoare de mana a doua in 1990, iar acum este unul din cei mai mari oameni de afaceri in domeniul IT din Romania.
Iar Radu Paslaru este un personaj pitoresc, care pare sa fi uitat de profesia sa de baza, inginer constructor, cufundat fiind, la batranete, in lecturarea intregii literaturi despre cafea, produsul care i-a adus bani, faima si functii onorifice.
Acestia nu sunt, desigur, singurii oameni de afaceri din Cluj care au reusit sa creasca veniturile firmelor lor in ultimii ani, unul dintre criteriile dupa care au fost selectati de catre Capital pentru acest supliment. Ei reflecta insa foarte fidel o trasatura caracteristica multor clujeni: increderea in initiativa privata.

Vasile Garboan, director general al Napolact SA
Sa faci doar ce ai de facut
N-ar fi tocmai exact sa spunem ca Vasile Garboan este un manager modern. Directorul general al Napolact SA nu are inca un telefon mobil, iar vestimentatia sa ii confera mai degraba o imagine de fermier de treaba, decat de conducator al unei companii de anvergura. Nici reprezentantii putinelor fonduri de investitii care au cumparat actiuni la Napolact nu au, in directorul general, cel mai deschis partener de discutie.
Ar fi insa o greseala sa-l judeci pe varstnicul director doar dupa asemenea aspecte. Cariera lui Vasile Garboan seamana in multe privinte cu cea a directorilor de firme de stat. in 1957, cand a terminat facultatea, s-a angajat la Napolact, in 1962 devine director tehnic, iar in 1990 preia functia de director general si presedinte al CA.
in 1994, organizeaza Asociatia Salariatilor cu care castiga licitatia pentru preluarea a 39% din actiunile societatii, beneficiind, conform legii, de facilitati semnificative. A fost printre putinele decizii luate de directorul Napolact care nu au de-a face cu procesul de productie (alta a fost aceea de a cumpara de pe RASDAQ, in nume propriu, un numar relativ mic de actiuni la Napolact).
Aproape intreaga sa energie a fost concentrata apoi spre activitatea pe care o cunostea cel mai bine: procesarea laptelui. in aceasta privinta, spune Garboan, n-au fost luate decizii deosebite, ci „doar ceea ce trebuia facut”. Ce inseamna asta? in 1994, Napolact a fost printre primele firme care si-au diversificat activitatea, cumparand o linie tehnologica suedeza pentru fabricarea inghetatei, printr-un credit furnizor de un milion de dolari.
A fost, de altfel, singura investitie pentru care Napolact a apelat la un credit, restul utilajelor cu care a fost modernizata fabrica sa de la Baciu, langa Cluj, fiind asigurat din resurse proprii. Fabrica de inghetata s-a dovedit o buna alegere. in 1997 si 1998, cand colectarile de lapte de la tarani au scazut considerabil pe intreg teritoriul tarii, Napolact a reusit sa-si creasca cifra de afaceri, fiindca fabrica de inghetata a lucrat mereu la capacitate maxima.
intr-adevar, Vasile Garboan n-a reusit sa-si mareasca productia de lapte si preparate din lapte, insa recesiunea din acest domeniu a afectat mai putin fabrica clujeana decat alte fabrici din tara. in fapt, cu cele 180 mii tone de lapte prelucrat in medie pe zi, Napolact a ajuns in 1998 primul producator din domeniul lactatelor, devansand pana de curand numarul unu, fabrica de industrializare a laptelui din Targu Mures.
Napolact a reusit sa ajunga aici datorita relatiilor exceptionale pe care le-a mentinut cu producatorii de lapte. Un miliard de lei a fost alocat de catre societate in acest an pentru pentru a incuraja dezvoltarea fermelor mari, cu peste 20 de vaci.
Regula este urmatoarea: fiecare fermier cu cel putin sapte vaci primeste de la societate un avans fara dobanda pentru inca sapte vaci, dar nu mai mult de zece vaci pentru un fermier. Cu aceasta miscare, Vasile Garboan a aratat ca se gindeste si la viitor.
Avand ferme mai mari drept clienti, costurile de productie vor fi reduse semnificativ, iar cantitatea de lapte va fi asigurata. „Fac ceea ce ar trebui sa faca Guvernul”, spune Garboan.
Vasile Garboan se va retrage, probabil, fara a-si cumpara un telefon mobil si nici nu-si va imbunatati relatia cu investitorii financiari. Dar incepand cu anul 2001, cand ii va expira mandatul incredintat de AGA si pe care nu doreste sa-l prelungeasca, el va lasa in urma o societate daca nu moderna, cu siguranta foarte sanatoasa.     

Ovidiu Turcu, director general la Dacia Service SA
Masinile l-au invatat sa conduca
Lui Ovidiu Turcu ii plac lucrurile clare. Cum ar fi, de exemplu, cuvintele proprietarului CNN, Ted Turner: „Condu, executa sau date la o parte”. Directorul general si actionarul majoritar de la Dacia Service SA a inramat aceste cuvinte si le-a pus la vedere, asa incat oricine intra in biroul spatios din sediul firmei de pe Dealul Feleacului sa le aiba in fata.
in afacerile cu masini, un intreprinzator clujean n-are o viata tocmai usoara. Clujul este o piata suprasaturata, cu cel mai mare numar de masini pe cap de locuitor din Romania, iar pentru a vinde masini noi si a supravietui, o astfel de filozofie pare esentiala.
Totusi, inginerul Ovidiu Turcu, 49 de ani, a reusit mai mult decat sa supravietuiasca din 1993, momentul in care a preluat, impreuna cu alti angajati, fostul IATSA, o unitate de service, dealer pentru automobile Dacia. Unitatea, cu un numar initial de 40 de angajati, a fost privatizata partial prin majorare de capital, dupa care, in 1994, pachetul ramas la FPS a fost preluat in totalitate de catre management si angajati. Pachetul majoritar se afla, bineinteles in mainile directorului general.
Ovidiu Turcu a mutat insa o mare parte din activitatea firmei pe comertul cu automobile. in 1994, Dacia Service SA, prin intermediul unei alte firme la care este actionara, Suerom SRL, a reusit sa castige dreptul de reprezentanta pentru automobilele Renault. „Am luptat pentru aceasta reprezentanta. Compania franceza a verificat societatea in nenumarate randuri, pana a luat o decizie finala”. Vanzarile de automobile Dacia si Renault au reusit sa creasca cifra de afaceri a grupului de societati controlate de Ovidiu Turcu si sa sustina investitiile pentru activitatea de baza: service. in 1997, Dacia Service SA a preluat unitatea de stat IATSA 2 din Cluj, miscare care i-a adus lui Ovidiu Turcu controlul a aproximativ 60% din piata de service a Clujului. in 1998, cifra de afaceri a societatii Dacia Service SA a ajuns la 16 milioane dolari, fata de 5 milioane dolari, in 1994. Numarul de angajati a ajuns in acelasi an la 400.
Ovidiu Turcu conduce firma conform devizei sale. Prin a conduce el intelege a controla. La biroul sau sunt instalate patru telefoane, doua telefoane mobile le are, de asemenea, in permanenta asupra sa. O statie aflata pe aceeasi frecventa cu cea a angajatilor este deschisa mereu, astfel incat sa poata interveni in orice moment in problemele care apar zilnic. Multi angajati considera sufocant controlul permanent exercitat de catre directorul lor. Ordinea instituita de catre Turcu este insa suportata, pentru ca salariile sunt mari, iar societatea se ingrijeste ca, in schimbul unei sume simbolice, fiecare angajat sa primeasca o masa calda pe zi. r
Ovidiu Turcu controleaza acum, probabil, cea mai mare parte din afacerile cu autoturisme din Cluj. El este actionar la Cluj-Feleac Astra SRL, o societate care, in 1996, a devenit dealer Daewoo, si la Asccet SRL, dealer Fiat din 1997. r
De asemenea, Suerom, prin intermediul agentiei de turism Jettour, a patruns si in domeniul serviciilor de rent-a-car, o piata inca neatacata de firmele traditionale. Totusi, ambitiile sale sunt mult mai mari. in atelierele de la Dacia Sevice SA, o echipa de specialisti a relizat un prototip de microbuz cu motorizare de Dacia Nova, pe care Ovidiu Turcu l-a propus uzinelor de la Colibasi. Realizarea prototipului a costat peste 150 milioane lei, iar Ovidiu Turcu il considera acum, cand la Pitesti se poarta discutii cu Renault, mai mult un capriciu decat o investitie. O alta deviza s-ar potrivi pe biroul lui Ovidiu Turcu: „Condu cum vrei, de masini ma ocup eu”. tr
r
Marcel Borodi, presedintele Brinel Computersr
Inca pe cont propriur
Daca Brinel Computers ar fi o companie listata la bursa, ar castiga fara probleme titlul de blue chip, spune un analist de la o casa de brokeraj clujeana. Acest lucru il stie cu siguranta, si Marcel Borodi (33 de ani), fondatorul si totodata actionarul majoritar al societatii, una dintre cele mai puternice companii din domeniul tehnologiei informatiei din Cluj. Totusi, tanarul specialist in informatica nu se gandeste inca la asta, chiar daca propuneri de intermediere a unor oferte publice a primit chiar si de la case de brokeraj straine. In fapt, spune el, n-are atata nevoie de bani incat sa-si imparta compania cu alti investitori.r
Intr-adevar, Brinel Computers pare sa se descurce foarte bine, chiar si in momente in care o economie intreaga merge cu viteza accelerata doar in jos. In cei doi ani de scadere a PIB in Romania, grupul Brinel (alcatuit din cinci firme), chiar daca a ajuns la o anumita maturitate, si-a continuat cresterea cifrei de afaceri in termeni reali, desi cu mai putina putere decat in anii precedenti. In 1997, cifra de afaceri a grupului a totalizat 5,5 milioane dolari SUA, cu 40% mai mult decat in 1996, iar in ultimul an fiscal, veniturile totale s-au cifrat la 6,7 milioane dolari, corespunzator unei cresteri de 21% fata de anul precedent.r
Nu este usor pentru o companie de marimea celei conduse de Marcel Borodi sa-si faca drum pe un teren dominat de gigantii IT. Totusi, din 1991, momentul in care fostul student la informatica a inceput sa vanda calculatoare second-hand impreuna cu alti cativa colegi, Borodii n-a ratat nici o ocazie care s-a ivit pe o piata extrem de dinamica a IT. Inca din 1992, Brinel Computers a demarat asamblarea de PC-uri sub licenta Alpis, si in cativa ani a reusit sa se situeze printre primele opt firme de asamblare din Romania. Divizia de productie (Brinel PC Prod SRL) este inca cea mai profitabila din cadrul grupului si detine ponderea cea mai importanta in cifra de afaceri a acestuia (37%). Dar Marcel Borodi a atacat si alte segmente de piata, precum cel al sistemelor integrate (prin Net Brinel Computers SRL), domeniu in care s-a impus rapid in Transilvania si care asigura acum aproximativ un sfert din veniturile totale ale grupului. Aceasta diversificare a activitatii, fara a se indeparta insa de activitatea sa de baza, a asigurat grupului Brinel o extrem de mare flexibilitate si posibilitatea de a se orienta spre acei clienti care dispuneau de bani pentru investitii in tehnologie.r
Brinel este inca doar o forta regionala, cu o raza de activitate care cuprinde in special zona Transilvaniei, iar Marcel Borodi n-a reusit sa patrunda pe piata bucuresteana, in ciuda mai multor tatonari. In competitia cu concurentii sai principali, Sprint Computers sau AGER, omul de afaceri clujean vede un mare dezavantaj in faptul ca nu se afla in apropierea unei zone libere, precum cea din Giurgiu, care sa-i asigure un cost mai mic de productie pentru calculatoare. Marcel Borodi vede, de asemenea, cum firme romanesti din domeniul IT, care au pornit singure, au ajuns sub tutela unui mare concern mondial, iar uneori simte lipsa unei asemenea umbrele. Totusi, presedintele de la Brinel Computers nu se gandeste inca sa renunte la gustul independentei, „cel putin atat timp cat mai pot creste pe cont propriu”. Lui Marcel Borodi ii e usor sa gandeasca astfel. Compania sa este inca tanara, frumoasa si, in plus, mai are o zestre bunicica pentru a nu-si face grija petitorilor. Si, la urma urmelor, nici perspectiva de a continua solo nu-i de lepadat. Daca Borodi ar decide vreodata sa-si listeze compania la Bursa, s-ar gasi cu siguranta oameni care sa investeasca bani in aceasta afacere, fara a avea pretentia sa o controleze pe deplin. tr
r
Radu Paslaru, director Il CaffA