Bucureştiul anului 1855 din vremea principelui Ştirbey se afla sub ocupaţie austriacă de mai bine de doi ani. Multe dintre trupele austriece erau încartiruite lângă Bucureşti, iar ofiţerii imperiali au adus cu ei noi mode cotidiene. Vântul schimbărilor, care răscolea ţinuturile Valahiei, i-a dat lui Constantin Gebauer un imbold să demareze o afacere destul de riscantă, însă necesară aşteptărilor imediate ale multora, care doreau să trăiască altfel. Nu se mai văzuse pâ
Bucureştiul anului 1855 din vremea principelui Ştirbey se afla sub ocupaţie austriacă de mai bine de doi ani. Multe dintre trupele austriece erau încartiruite lângă Bucureşti, iar ofiţerii imperiali au adus cu ei noi mode cotidiene.
Vântul schimbărilor, care răscolea ţinuturile Valahiei, i-a dat lui Constantin Gebauer un imbold să demareze o afacere destul de riscantă, însă necesară aşteptărilor imediate ale multora, care doreau să trăiască altfel. Nu se mai văzuse până atunci ca cineva sa vândă instrumente muzicale de toate soiurile pentru că, atunci când necesitatea o impunea, nevoia era împlinită de o metarhanea închiriată (formaţie de lăutari care cânta melodii anatoliene), care sosea cu tot cu instrumente.
Constantin Gebauer a deschis primul mare centru de desfacere en detail de instrumente muzicale, altele decât cele folosite de metarhanelele orientale. Prin casele multor boieri, copiii şi nepoţii lor aveau guvernante din Occident, care ştiau pianul, de pildă, şi puteau da lecţii particulare. Şi apoi, dansul de societate a devenit valsul, menuetul sau polka, luând locul dansului legănat al Orientului. A fost doar începutul. Pe Calea Victoriei nr. 43, a început povestea acestui remarcabil comerciant, care a ştiut să fie mereu în pas cu timpurile, căci la 1900 comercializa deja „gramophoane“. Instrumentele sale erau „solide de nerăpus“ şi aveau „preciziune şi acurateţe nemaiauzite“. Calitatea produselor sale era garantată nu numai de renumele fabricilor de provenienţă precum: Blüthner, Bösendorfer, Seiler, Ibach Sohn, dar îndeosebi de faptul că firma Gebauer devenise între timp „furnizoare a Curţei Regale“. Peste puţină vreme, i s-a conferit medalia de aur la Expoziţia Universală de la Paris, medalie câştigată de Editura de muzică a Casei Gebauer, căci alături de magazinul pentru instrumente, acesta a investit şi într-o editură muzicală. Clienţii cumpărau instrumente, dar şi partiturile preferate!
De la cel dintâi „deposit“ de piane şi pianine, a ajuns curând să vândă orgi americane, armonice, viori, flaute, clarinete, picoline şi variate accesorii „pentru audiţiuni şi concerte“. Comerţul en detail era aplicat în funcţie de necesităţile cumpărătorului, şi anume ce tip de instrument era folositor unui salon particular sau studiului şcolar. Casa Constantin Gebauer a durat cât timp a durat şi România modernă.