Circa 7.200 de persoane erau izolate în statele New South Wales şi Queensland, potrivit autorităţilor. ”Văzute din aer, ele par nişte insule”, a declarat şeful executivului din New South Wales, Barry O’Farrell, după ce-a survolat regiunea.

În oraşul Moree (8.000 de locuitori), traversat de râul Mehi, au fost date ordine de evacuare, potrivit Serviciilor de urgenţă.

”Oraşul Moree este inundat. Nordul localităţii nu numai că este inaccesibil, dar multe case sunt inundate”, a afirmat O’Farrell, adăugând: ”Văzute de sus, unele străzi par nişte canale, care şi-ar avea locul mai degrabă la Veneţia  decât în nordul New South Wales”.

Serviciile de urgenţă ale statului au evacuat mai multe persoane cu elicopterul.

”Este o mare operaţiune logistică în condiţii de inundaţii serioase”, a afirmat Steve Pearson, unul dintre responsabilii serviciilor de urgenţă.

Queensland şi nordul New South Wales s-au confruntat în urmă cu un an cu inundaţii istorice, care au provocat circa treizeci de morţi şi pagube materiale de miliarde de dolari.

Aceste inundaţii, care au devastat o zonă mare, echivalentă cu suprafaţa Franţei şi a Germaniei împreună, au fost puse pe seama fenomenului climatic La Nina.
Stare de dezastru declarată în statul australian Queensland
În statul australian Queensland a fost declarată starea de dezastru şi a fost numit un coordonator pentru gestionarea situaţiei. Comisarul adjunct al poliţiei Ian Stewart a fost numit de Grupul pentru stare de dezastru să supervizeze operaţiunile de intervenţii. Potrivit prognozei, râul Maranoa ar putea creşte de la 9,6 metri la 10 metri până vineri noaptea, un nivel record.  Roma, St George şi alte oraşe din regiune se vor confrunta în următoarele 24-48 de ore cu inundaţii. "Suntem într-o nouă zonă aici. Inundaţiile depăşesc recordul pentru această regiune", a afirmat premierul, precizând că este în legătură cu primarii şi pentru moment situaţia nu s-a schimbat.

Aproximativ 100 de drumuri sunt închise din cauza inundaţiilor, în principal în South West şi Central West Queensland, iar trei linii feroviare importante – The Mount Isa, The Western Line şi Central Line au fost închise vineri din cauza inundaţiilor.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/J2H-C2SmIe4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>