Inundațiile au făcut dezastru la Galați. Guvernul ia măsuri
Inundațiile au făcut dezastru la Galați. Liderul PNL și președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a exprimat solidaritatea față de locuitorii din zonele afectate de inundații. El a solicitat ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, să se deplaseze la fața locului și să depună toate eforturile necesare pentru a atenua efectele precipitațiilor abundente care au provocat aceste revărsări de ape.
”Sunt alături de oamenii din comunităţile afectate de inundaţii, din Sudul Moldovei şi urmăresc situaţia încă din momentul în care am fost informat de către ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Am cerut domnului ministru sa meargă la faţa locului şi să facă tot ce e omeneşte posibil pentru a limita efectele precipitaţiilor abundente care au cauzat aceste revărsări de ape”, scrie Ciucă pe Facebook.
”Ministrul Afacerilor Interne m-a asigurat că este în legătură permanentă cu toate instituţiile care depun eforturi la această oră. De asemenea, domnul ministru mi-a confirmat că autorităţile locale şi structurile Inspectoratelor locale pentru Situaţii de Urgenţă acţionează cu toată forţa pentru a salva şi proteja oamenii”, precizează Ciucă.
Operațiunile de salvare a sinistraților din cele mai afectate localități sunt în curs de desfășurare
„Efectele au fost cele mai critice în șapte localități. Acolo s-a intervenit deja pentru salvarea a 95 de persoane. Din păcate, au fost găsite și patru persoane decedate în locuințele lor sau în curtea caselor. Se intervine cu efective suplimentate din alte județe plus tehnica din dotare.Deja s-a intervenit și operațiunile sunt în curs, datele sunt în dinamică. Tehnica e utilizată la maximum, dislocăm tot ce avem, de la bărci la elicoptere. Sunt în legătură cu secretarul Arafat, am vorbit și cu dl. prim-ministru.Oamenii să aibă încredere, rezultatele deja s-au înregistrat în teren. Așa cum s-a ajuns la cei 95 de cetățeni aflați în situație de viață și de moarte, așa vom ajunge și la ceilalți.
Există deja un centru de comandă la București, avem planuri prestabilite puse în aplicare și toate forțele sunt mobilizate”, a declarat ministrul Predoiu.
Ministrul Mediului merge la Galați
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat în direct la Digi24 că se îndreaptă spre Galați pentru a evalua situația de la fața locului, după inundațiile severe. El a oferit informații despre barajele care au cedat din cauza inundațiilor și despre măsurile luate pentru gestionarea situației.
Ministrul a menționat că este în continuare în discuții cu colegii și cu alte instituții pentru a găsi soluții. De asemenea, a subliniat că, deși echipele care intervin își fac treaba continuu, consideră important să fie prezent personal în astfel de situații dificile.
Ministrul Mediului a menționat că se coordonează cu administrațiile locale, departamentul pentru situații de urgență, prefectura și alte instituții, începând de ieri, când a convocat comitetul de urgență. El a subliniat că autoritățile sunt la fața locului pentru a evalua situația după cedarea a două baraje piscicole din Galați.
„Da, este vorba despre niște amenajări private. Ele nu sunt în administrarea Apelor Române, nu avem o evaluare despre ele încă, dar despre una dintre ele pot să vă spun că nu va afecta în vreun fel nicio gospodărie pentru că apa din amenajarea respectivă nu ajunge la casele oamenilor”, a mai spus Mircea Fechet.