2022 a fost un an devastator pentru economia globală când vine vorba doar de dezastre naturale, fără a mai pune la socoteală războiul și pandemia. Seceta, temperaturile extreme și inundațiile au afectat toate continentele, lăsând în urmă vieți distruse și pagube incomensurabile.
Cel mai recent studiu arată că frecvența tot mai mare a dezastrelor naturale, în mod special cele privind apa, este o tendință care va continua în anii următori, având în vedere impactul schimbărilor climatice. Iar prețul pe care-l vor plăti oamenii și guvernele va fi uriaș, potrivit Fortune.
Inundațiile din Pakistan au forțat milioane de oameni să-și părăseacă locuințele și au răpus peste o mie de vieți. În China, un val de căldură are în continuare efecte devastatoare asupra economiei și lanțurilor de aprovizionare ale țării. Seceta care a pus stăpânire pe coasta de vest a SUA este cea mai gravă din ultimii 1.200 de ani, în timp ce în Europa seceta afectează totul: de la centralele pe cărbune și cele nucleare, până la lanțurile de aprovizionare.
Costuri uriașe pentru economia globală
Dezastrele naturale legate de apă, fie că este vorba de inundații, fie de lipsa apei, care cauzează secete, ar putea duce la costuri uriașe pentru economia globală, care poate pierde 5,6 trilioane de dolari între 2022 și 2050, potrivit unui nou studiu al firmei de servicii profesionale GHD.
Între anii 1970 și 2021, toate dezastrele naturale, nu doar cele legate de apă, au provocat pierderi de 3,64 trilioane de dolari la nivel mondial, arată datele Organizației Meteorologice Mondiale.În următorii 30 de ani, susține GHD, doar Statele Unite ar putea pierde aproximativ 3,7 trilioane de dolari din cauza dezastrelor naturale legate de apă.
O altă analiză, realizată de Biroul de Management și Buget, arată că bugetul federal al SUA ar putea suferi pierderi de 2 trilioane de dolari anual, până în 2100, din cauza impactului schimbărilor climatice.
Unul din cei mai teribili ani din istorie în ceea ce privește dezastrele naturale
Perspectiva pesimistă a climatologilor vine în urma unuia dintre cei mai teribili ani din istorie în ceea ce privește dezastrele naturale.
În 2021, dezastrele naturale au cauzat daune economice de 252 de miliarde de dolari la nivel mondial, o creștere cu 47% față de anul 2020 și cu 66% mai mult față de media ultimelor două decenii, potrivit Centrului de Cercetare a Dezastrelor.
Un număr total de 432 de catastrofe naturale au fost înregistrate anul trecut, ceea ce este „considerabil mai mare decât media”, au spus cercetătorii.
Au existat 223 de inundații, clasificate drept dezastre naturale în 2021, în creștere de la o medie de doar 163 anual, din 2001 până în 2020.
Dezastrele legate de climă au crescut cu 400% în ultimii 50 de ani
Nici creșterea numărului, duratei și impactului dezastrelor naturale nu este o tendință nouă. În ultimii 50 de ani, dezastrele legate de climă au crescut cu 400%, a declarat OMM.
Pierderile economice în urma acestor dezastre au crescut și de șapte ori, din 1970 până în 2019, potrivit Națiunilor Unite. În 1970, impactul economic global zilnic al dezastrelor legate de vreme era de aproximativ 49 de milioane de dolari. Până în 2019, această cifră ajunsese la 383 de milioane de dolari.