După multă trăncăneală inutilă și o ceartă zdravănă în sânul UE, un faliment mut va cuprinde într-o formă sau alta Grecia. O țară unde datoria a ajuns la 150% din economie, cu multe datorii de plătit pe termen scurt, a intrat într-o spirală imposibilă.
Atunci când nu economisești și te bazezi, precum greierele risipitor, că va veni să te salveze furnica germană, pentru că are provizii suficiente și pentru tine, rămâi cu serenada proprie, plus zgomotul deranjant al mațelor chiorăinde. Unde mai pui că orice tremurat în piețele internaționale vizavi de datoria Greciei va avea efecte pentru toate piețele emergente? Pe termen scurt, problema este plătirea datoriilor scadente imediat.
Rechinii politicoși de la Londra, numiți bancheri de investiții, au început deja să simtă sânge: „scurtează“ masiv și parțial nejustificat datoria Greciei în același mod exuberant în care orice avea numele de „.com” era cumpărat pe Wall Street în 2000. Exagerarea e similară, sensul ei diferă. Soluțiile nu sunt multe, după cum spunea și Nouriel Roubini recent la București. Prima ar fi restructurarea datoriei fără pierderi nominale, ceea ce ar permite Greciei să spună că nu este, tehnic, într-un default. O astfel de soluție ar trebui agreată și de băncile germane, deținătoare masive de datorie suverană grecească. A doua e apocaliptică: 15%-30% discount pentru investitori, adică un ras, tuns frezat stil grecesc (în engleză „hair-cut“).
Uniunea Europeană a tras tot felul de semnale de alarmă, dar nu a făcut pe fond mare lucru. În primul rând, contabilii Eurostat au avertizat că raportările Greciei seamănă periculos de mult cu secvențe de tip „Alice în Țara Minunilor“. În al doilea rând, Greciei i-a fost retras simbolic votul în Uniunea Europeană în februarie 2010 – o măsură politică fără mare impact economic. Rechinii de care vorbeam rămân profund neimpresionați. În al treilea rând, efortul de a tăia deficitul bugetar în mod brutal se dovedește un instrument limitat, în lipsa unor măsuri autentice de creștere.
Motivul e simplu: reducerea cheltuielilor bugetare în mod brutal conduce la recesiune, iar recesiunea scade veniturile bugetare, astfel că în anii următori ai o datorie mai mare ca procentaj din PIB de plătit dintr-o pungă ce s-a subțiat substanțial. România nu poate scăpa neatinsă, deși probabil că va avea parte doar de „mângâieri“ indirecte. Este posibil ca anumite bănci grecești să își înstrăineze filialele din România, pentru a-și revigora capitalurile, mai ales după ultimele downgrade-uri ale agențiilor de rating. Este posibil ca, dacă există o minicriză provocată de Grecia, României să îi fie mai greu să se împrumute de pe piața internațională. În fine, orice măsuri aspre va decide Uniunea Europeană pentru Grecia, este posibil să fie strecurate în documente viitoare ce privesc România și Bulgaria.
Ce trebuie făcut acum? Să avem deficite rezonabile, să ne împrumutăm cumpătat și să nu deraiem din acordul cu FMI, dacă nu ne dorim o criză. Iată o gândire „nesănătoasă“ pentru un an preelectoral.
Răzvan Orășanu a fost consilier al primului-ministru în perioada 2004-2008