Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă! Anunțul îngrijorător venit din SUA: Este un moment crucial
Ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a afirmat joi că „Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă” în Ucraina în pofida anunţurilor sale privind retragerea trupelor comasate la frontiera cu această ţară, potrivit AFP.
Ea a precizat că i-a cerut secretarului de stat Antony Blinken să vină să participe la o reuniune asupra Ucrainei în Consiliul de Securitate al ONU, prevăzută de mult timp joi dimineaţă la New York, care va fi prezidată de ministrul rus adjunct de externe Serghei Verşinin şi la care va participa de asemenea un viceministru britanic însărcinat cu afacerile europene, James Cleverly.
Rusia se îndreaptă către o invazie iminentă
În drum spre Conferinţa de securitate de la Munchen, care va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, secretarul de stat vine la ONU „pentru a face lumea să înţeleagă că noi facem tot posibilul pentru a împiedica un război”, a precizat pentru presă ambasadoarea americană, ea însăşi cu rang de ministru ca membră a cabinetului lui Joe Biden.
„Elementele pe teren arată că Rusia se îndreaptă spre o invazie iminentă”, a afirmat Linda Thomas-Greenfield, adăugând că ”obiectivul nostru este de a transmite gravitatea situaţiei” căci „este un moment crucial”, a subliniat ea. Antony Blinken va „semnala angajamentul nostru intens pentru diplomaţie, oferind şi subliniind calea spre dezescaladare”, a mai spus aceasta.
Rusia continuă escaladarea
Americanii au constatat cu îngrijorare miercuri că Rusia îşi continua escaladarea, afirmând totuşi că a început o detensionare, a declarat un înalt responsabil al Departamentului de Stat, evocând o similitudine cu faza care precedase incursiunea forţelor Moscovei în Georgia în 2008.
El a explicat de asemenea preocuparea americană prin recentele bombardamente în Donbas, regiune din estul Ucrainei, scena unui conflict între Kiev şi separatişti proruşi, precum şi prin pregătirile imputate de Washington ruşilor pentru a fabrica un pretext pentru o invazie în Ucraina.
Este vorba „poate de momentul cel mai periculos pentru pace şi securitate de la sfârşitul Războiului rece”, a afirmat acest înalt responsabil american.