Invazia terestră din Gaza. Șefii armatei din Israel au explicat că invazia din Fâșia Gaza nu se putea produce fără îndeplinirea mai multor condiții. Forțele israeliene lansează lovituri de mai multe săptămâni.
Armata israeliană a anunțat, joi, că a desfășurat o operațiune la sol în Fâșia Gaza, unde de aproape trei săptămâni forțele israeliene lansează lovituri aeriene împotriva militanților Hamas.
O „mână” de convoaie cu ajutoare umanitare au primit permisiunea de a intra în Gaza, iar situația palestinienilor asediați și bombardați scapă de sub control, a declarat, între timp, Philippe Lazzarini, comisarul general al agenției ONU pentru refugiați din Palestina. „Gaza este sugrumată”, a afirmat el.
Ministerul Sănătății din Gaza a publicat numele a mii de palestinieni uciși în atacurile israeliene, spunând că „în spatele fiecărui număr se află povestea unei persoane”, a informat Al Jazeera.
Invazia terestră din Gaza
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat că tancurile și infanteria „au lovit numeroase celule teroriste, infrastructură și posturi de lansare a rachetelor antitanc” înainte de a se întoarce pe teritoriul israelian. Operațiunea a fost efectuată pentru a se pregăti „de următoarele etape de luptă”, a precizat IDF.
În urma atacului militanților palestinieni, din 7 octombrie, oficialii israelieni vor să se asigure că Hamas nu mai poate comite atacuri care amenință Israelul, scrie Eurasiareview.
În Gaza, numărul morților a ajuns la cel puțin 6.546 de persoane, majoritatea femei și copii, potrivit ministerului palestinian al Sănătății. Aproximativ 1,4 milioane de persoane din Gaza sunt strămutate în interior, aproximativ 629.000 locuind în cele 150 de adăposturi de urgență ale UNRWA. Oficialii sunt îngrijorați de supraaglomerare, numărul mediu al persoanelor strămutate, per adăpost, este acum de 2,7 ori mai mare decât capacitatea desemnată.
Benjamin Netanyahu a oferit mai multe informații
Invazia terestră din Gaza. Premierul israelian anterior Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul „se pregătește pentru o invazie terestră. Nu voi detalia când, cum sau câte trupe vor lua parte”.
Netanyahu a vorbit despre decizia privind momentul în care forțele vor intra în enclava palestiniană, controlată de mișcarea islamistă Hamas. El a spus că aceasta va fi luată de cabinetul special de război al guvernului. Din cabinet face parte și liderul unuia dintre partidele de opoziție de centru, precizează Reuters.
Benny Gantz, general în retragere, membru al cabinetului de război al lui Netanyahu, a spus că orice ofensivă terestră ar fi doar „o etapă dintr-un proces pe termen lung, care include aspecte de securitate, politice și sociale care vor dura ani de zile”.
„Campania se va intensifica cu și mai multă forță”, a spus el.
Israelul nu are niciun interes în extinderea frontului de război dincolo de Gaza
Ministrul Apărării, Yoav Gallant, a declarat că Israelul nu are niciun interes în extinderea frontului de război dincolo de Gaza, deși este pregătit să lupte împotriva grupării Hezbollah, susținută de Iran. „Ducem un război pe frontul de sud împotriva Hamas și suntem pregătiți pentru orice dezvoltare din nord. Hezbollah suferă multe pierderi”, a declarat Gallant reporterilor.
Senatorul american Ben Cardin, care a făcut parte dintr-o delegație a Congresului care a vizitat recent Israelul, a spus că este la latitudinea liderilor israelieni să decidă când vor să lanseze orice invazie terestră în Gaza. „A fost clar pentru noi toți că Hamas este o organizație rea, comparabilă cu ISIS. Obiectivul lor este să împiedice existența unui stat evreu în Orientul Mijlociu. Ei cred că este corect să execute evrei care nu reprezintă nicio amenințare pentru ei. Am fost cu toții de acord că Hamas trebuie înlăturată, că nu există niciun viitor pentru palestinieni cu Hamas, în Gaza”, a declarat Cardin.