Crește numărul de ploșnițe în Capitală

Ploșnițe tot mai multe în București! Capitala Franței a fost invadată în luna octombrie de ploșnițe, dar iată că acum și Bucureștiul se confruntă cu aceeași situație. Știm asta deoarece tot mai mulți locuitori ai Capitalei fac sesizări la Primărie, reclamând această problemă.

De cele mai multe ori, insectele își fac apariția mai ales în blocurile unde există condiții neigienice sau acolo unde gunoaiele zac nestrânse, chiar și în apartamente. Biologii susțin că ploșnițele ar putea să fie aduse în orașe și în bagajele călătorilor, care le iau din hoteluri. Este important de precizat că acestea pot provoca reacții alergice semnificative.

Primăria Capitalei are un departament specializat pe dezinsecție. Aici, au fost înregistrate tot mai multe sesizări. Numeroase plângeri există și pe rețelele de socializare, acolo unde oamenii fac schimb de experiențe.

Iată un astfel de dialog:

„-Chiar o prietenă, ieri am vorbit, are tot blocul. Nu mai putea scăpa, a băgat toate hainele în saci, schimbă mobilă, schimbă tot.

-Mai multă lume vorbește despre aceste ploșnițe.(…) Probabil din gunoaiele pe care le strâng unii.

-Au fost la scara cealaltă, în blocul în care stau eu… Toți vecinii erau revoltați pentru chestia asta, a făcut ceva doamna administrator, un pic de curățenie, dar tot așa e”, potrivit Digi24.

ploșnițe
SURSA FOTO: Dreamstime

Mizeria din locuințe ajută la răspândirea ploșnițelor

Mizeria este principalul factor care contribuie la răspândirea acestor insecte, însă același lucru este valabil și pentru curți. Este vorba mai ales despre persoanele care adună gunoaie (hoarding). Amenzile pentru această categorie pot ajunge până la 1000 de lei.

„Avem asemenea locatari. Intră și adună tot felul de lucruri nefolositoare, nu fac curățenie și de asta apartamentele devin un focar de infecție, generând gândaci, ploșnițe și tot felul de insecte dăunătoare. A venit polița locală, i-a amendat.

Degeaba îi amendează, pentru că ei nu plătesc întreținerea”, povestește Mircea Paraschiv, președintele unei asociații de proprietari, potrivit sursei citate.

De cealaltă parte, autoritățile susțin că în acest an au existat 240 de solicitări din partea bucureștenilor.

„De la începutul anului și până în prezent, au fost aproximativ 240 de solicitări. La solicitările pe care le primim ne adresăm administrației locale și în situația unui focar, pentru stingerea unui focar, mergem în echipe mixte cu autoritatea locală, care poate să intre să facă aceste servicii de deratizare, dezinsecție, dezinfecție”, anunță Cristina Pelin, director DSP București (Direcția de Sănătate Publică București).

Pe lângă lipsa de igienă, biologii susțin că ele pot fi transportate și de către persoanele care călătoresc frecvent.

Biologul Aurelian Pintiliescu povestește un astfel de caz: „au luat ploșnițe din hoteluri renumite din Dubai. Oriunde poate intra un card bancar, acolo poate intra ploșnița. Fiind cald afară, ploșnițele rezistă la temperaturile pe care le avem acum iarna”, spune el.

Vă amintim că Parisul a suferit o adevărată invazie, ploșnițele și-au făcut apariția inclusiv la metrou. Viceprimarul capitalei speră să stopeze fenomenul până în vara anului viitor, când vor avea loc Jocurile Olimpice de vară din 2024.