Nemții sunt responsabili de mari descoperiri de-a lungul istoriei, de la automobil şi până la aspirină. Multe alte invenții, mai puțin spectaculoase, sunt atribuite germanilor.
1. Perforatorul – În trecut acest aparat era nelipsit din orice birou. Astăzi, în era digitalizării, şi-a pierdut din importanţă. Perforatorul a fost inventat de Matthias Theel, iar Friedrich Sonnecken l-a patentat la data de 14 noiembrie 1886.
2. MP3-ul – Karlheinz Brandenburg a inventat formatul audio multimedia MP3 la începutul anilor ’80. MP3-ul sau MPEG-2 Audio Layer III a revoluţionat lumea audio la vremea aceea.
3. Bormaşina electrică – Într-o trusă de unelte și scule electrice bine dotată nu poate lipsi bormașina. Ea a fost, ce-i drept, descoperită în Australia, în 1889, dar șase ani mai târziu, compania Wilhelm Emil Fein din Ludwigsburg a inventat varianta portabilă.
4. Filtrul de cafea – Invenţia i se datorează unei casnice, Melitta Benz, care în 1908 a avut o idee pentru a diminua gustul amar al cafelei. Ea a filtrat cafeaua printr-un filtru improvizat din hârtie. Benz a patentat inovaţia. Astăzi, compania de familie „Melitta Group KG” are 3300 de angajaţi şi pune în vânzare, în principal, cafea şi filtre de cafea.
5. Banda adezivă – Farmacistul Oscar Troplowitz, care inventase deja Nivea şi Labello, două mărci de cosmetică şi astăzi dintre cele mai cunoscute, a mai avut o idee ingenioasă. El este inventatorul benzii adezive. În 1901, acelaşi farmacist german a adus pe piaţă leucoplastul.
6. Acordeonul – Deşi asociem instrumentul mai degrabă cu şansoneta franceză, acordeonul a fost inventat, în 1822, de un german: Christian Friedrich Ludwig Buschmann. Acelaşi constructor de instrumente din Turingia este şi părintele muzicuţei. Şi bandoneonul, caracteristic pentru muzica de tango, a fost inventat de germani: Carl Friedrich Uhlig, fiind desăvârşit apoi de Heinrich Band, căruia i se datorează numele.
7. Taxometrul – Taxometrul a fost inventat la Berlin, în 1891, de Friedrich Wilhelm Gustav Bruhn pentru inginerul şi constructorul de automobile Gottlieb Daimler. Până în 2017, aparatul putea fi manipulat. Astăzi sunt obligatorii noile aparate conectate direct la baza de date a fiscului.
8. Crampoanele la ghetele de fotbal – Deşi prototipul ghetei de fotbal a fost inventat în Marea Britanie, germanul Adi Dassler, fondatorul concernului Adidas, a avut, în 1954, ingenioasa idee a crampoanelor, care au contribuit, cu siguranţă, la victoria ţării contra Ungariei la Campionatul Mondial de Fotbal din acel an. Fratele mai mare al lui Adi, Rudolf Dassler, fondatorul companiei Puma, a susţinut că invenţia îi aparţine lui.
9. Bradul de Crăciun – Pe la 1880, familiile înstărite din Germania au început să împodobească brazi de Crăciun. De la sfârşitul secolului al XIX-lea, bradul de Crăciun a devenit un simbol al sărbătorii creştine, nelipsit în casele oamenilor. E drept că, iniţial, pomul era îmbodobit doar cu nuci, fructe şi lumânări.
10. Fanta – În al Doilea Război Mondial, americanii au vrut să dea o lovitură serioasă Germaniei, privând-o de Coca Cola. Embargoul l-a determinat pe Max Keith, şeful concernului american în Germania, să ofere consumatorilor germani o alternativă. Aşa s-a născut Fanta. Limonada are astăzi la bază o altă reţetă, dar tot foarte dulce a rămas.