Planul Noul Bauhaus de reabilitare a clădirilor existente lansat de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în toamna acestui are ca obiectiv renovarea a peste 35 milioane de clădiri din Europa.
Reducerea consumului energetic este unul dintre obiectivele acestui plan de mare anvergură, având în vedere că peste 40% din consumul de energie al UE este datorat clădirilor.
Modul în care reconstruim, transformat radical
Dincolo de eficientizarea energetică, acest amplu proiect european presupune o abordare interdisciplinară. Este nevoie de expertiza arhitecților, designerilor, inginerilor, urbaniștilor, experților și chiar și a artiștilor, o colaborare care să ducă la o transformare profundă a modului în care reconstruim.
Fondul construit, o resursă existentă
Fondul construit reprezintă o resursă existentă cu valoare materială, istorică și culturală. Renovarea este un prilej bun de a analiza și posibilitatea unor conversii funcționale, sau, dacă este cazul, de extinderi, supraetajări, noi fluxuri (scări suplimentare) sau schimbarea configurației interioare astfel încât să crească și calitatea spațiilor.
Rezistența la stabilitate, primul criteriu de evaluare
Analizând din mai multe perspective clădirile existente, prima cerință necesar a fi evaluată este cea de rezistență la stabilitate, iar acest lucru este evaluat printr-o expertiză a structurii. Este un aspect deosebit de important, având în vedere implicațiile sale. De exemplu, oficial, doar în București, există peste 2.500 de clădiri care prezintă risc în caz de seism. În realitate, putem spune că numărul clădirilor cu risc seismic din Capitală este chiar mai mare, din cauză că nu au fost evaluate și expertizate toate clădirile vechi.
Ce presupune o expertiză a structurii?
În România, pentru intervenția pe clădiri deja existente expertiza structurii este obligatorie.
Expertiza evaluează cum se comportă structura și propune încadrarea actuală a clădirii. În funcție și de conceptul de arhitectură și de destinațiile propuse, se stabilesc direcțiile generale de intervenție și se fac recomandări privind necesitatea consolidărilor, subzidirilor, ranforsărilor, reparațiilot, lărgirilor ferestrelor/ușilor, etc.
Echipa care evaluează structura este coordonată de un expert, fiind formată din cel puțin un inginer de rezistență, desenatori, un inginer geodez, ingineri specializați în rezistența materialelor care analizează în laborator probe din teren. Soluțiile de principiu indicate în expertiză sunt apoi detaliate prin intermediul proiectului de rezistență.
Etapele investigațiilor structurale
Există mai multe etape distincte pentru analiza structurii unei clădiri.
*În primul rând, se cercetează cartea tehnică a construcției și proiectele inițiale, dacă există. Din păcate, la majoritatea clădirilor vechi acestea s-au pierdut.
*În al doilea rând, se efectuează investigații în teren începând cu releveul de arhitectură, de structură și instalații (dacă e cazul).
*Pentru evaluarea calității materialelor și identificarea elementelor (pereți, planșee, grinzi) se fac decopertări ale tencuielilor, tavanelor false, se dezvelesc fundațiile pentru a afla adevărata lor mărime. Pentru analiza alcătuirii materialelor se preiau probe conform indicației expertului pentru a determina în laborator calitatea betonului, a zidăriilor, în general a elementelor cu rol portant.
*O altă investigație urmărește identificarea armăturilor din elementele existente.
*Un element necesar este și studiul geotehnic prin care se află natura terenului și parametrii acestuia (straturi, alcătuiri, rezistența la compresiune, adâncimea pânzei freatice, etc.).
O cercetare amănunțită
A studia o clădire existentă presupune o muncă de cercetare asemănătoare cu cea a unui detectiv. Pe de o parte, se caută logica conceptului inițial al structurii clădirii, apoi se evaluează cum s-au deteriorat în timp elementele și cum se situează ca performanță în raport cu normativele de proiectare actuale.
Toate datele din teren sunt coroborate și se analizează, se calculează pentru a determina cum se comportă clădirea mai ales în caz de cutremur. Este un proces complex cu mulți factori necunoscuți, cu un model de calcul complex, dar softurile specializate vin în ajutor. Este de asemenea și un proces iterativ și colaborativ unde arhitectul, beneficiarul și inginerul lucrează împreună pentru a lua cele mai bune decizii.
Analize suplimentare
Este posibil ca după primele investigații să fie în continuare necesare analize suplimentare prin care să se determine cât mai multe date care contribuie la rezistență (lucrările efectuate în mai multe etape, deteriorări mai avansate pe o anumită zonă, etc.). În orice caz, o clădire existentă va mai aduce surprize și în timpul șantierului și în acest caz adaptarea soluțiilor în funcție de descoperirile din șantier face parte din etapa de asistență.
Este o evaluare complexă care necesită înaltă specializare și o experiență pe această nișă. Studio Ae împreună cu Rantech SRL, partenerul pentru structură, am acumulat deja experiență, în cazul reconversiei Autogării Chitila transformând clădirea într-un spațiu comercial de anvergură, proces care a pornit de la investigarea acestei clădiri care acum nu doar că a prins din nou viață ci și a adus plusvaloare comunității.
Acest proiect a fost remarcat în cadrul Anualei de Arhitectură București 2020 și premiat cu distincția Delta Studio la categoria Arhitectura Publică-Arhitectura și spațiul public.
O șansă de reutilizare a fondului construit
Reabilitarea reprezintă nu doar o șansă de reutilizare a fondului construit ci și o modalitate sustenabilă de a utiliza în continuare resursele, clădirile care au deja valoare sau potențial pentru oraș. În concluzie, odată cu reabilitarea clădirilor, în România un aspect important îl va reprezenta evaluarea din punct de vedere structural al clădirilor existente. Strategia Noul Bauhaus poate fi pentru clădirile existente o șansă de reutilizare a fondului construit, iar pentru comunități o oportunitate de a integra țesutul vechi în noul ritm al orașelor.