„Dorim, alături de toți ceilalți actori de pe piața autohtonă, să contribuim la creșterea pieței de capital românești. Pe data de 24 vom lansa noua noastră platformă, disponibilă atât web, cât și prin intermediul unei aplicații mobile”, spune Mihaela Bîciu, director general Investimental, în cu ocazia evenimentului prin care s-a prezentat în premieră noua platformă.
„Ei bine, ceea ce am vrut noi să facem inițial a fost de a face Bursa de Valori București un domeniu pe înțelesul tuturor, să facem aceste noțiuni accesibile cu ajutorul tehnologiei”, continuă Bîciu.
Bursa explicată prin Investimentor
Noul program al echipei de la Investimental poartă numele de Investimentor, un program educațional care este menit să-i facă pe cei interesați să învețe despre Bursă, să o înțeleagă și să-și testeze cunoștințele. În plus, pe lângă aceste beneficii, dacă acest program educațional este parcurs cu succes, clientul va obține un discount în cazul comisionului de tranzacționare timp de o lună, de 0,37%, față de 0,47%, plus taxe.
Mihaela Bîciu declară faptul că pe această nouă platformă se poate realiza un cont într-un timp scurt, de doar 15 minute, prin câțiva pași foarte simpli.
„Deschiderea de cont este una facilă și rapidă, cu buletinul și un IBAN, am vrut să facem tot acest proces cursiv și ușor de urmărit. Iar după ce contul acesta este realizat, urmează tranzacțiile de bază, iar pentru acest proces am colaborăm cu Finqware (un start-up ce a dezvoltat o platformă cu scopul de a ajuta firmele să fie conectate facil entitățile bancare – n.r.)”, adaugă CEO-ul Investimental.
În România, dar și peste Ocean
Echipa Investimental colaborează pentru piața din România cu Arena XT, platforma de Tranzacționare bursieră dezvoltată de specialiștii Bursei de Valori București, iar pentru piața de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, s-a realizat înțelegere cu cei de la DriveWealth, un broker înregistrat la Autoritatea De Reglementare a Industriei Financiare din SUA (FINRA – în limba engleză) și la agenția guvernamentală Corporația pentru Protecția Investitorilor în Valori Mobiliare (SIPC – în limba engleză).
„Acesta este acum doar primul pas, căci avem de gând ca în viitorul apropiat să putem accesa și piețele europene”, mai spune Mihaela Bîciu. „În cazul schimburilor valutare din lei în dolari sau euro, de exemplu, prin platforma Investimental nu se realizează la cursul Băncii Naționale a României (BNR – n.r.), ci la cel al unei bănci partenere, curs negociat în cazul tranzacțiilor de sume mari, totul în beneficiul clientului”.
Brokerul Investimental va pune și la dispoziția clienților în cadrul platformei digitale și secțiunea de live chat, în cazul în care există probleme sau nelămuriri. La celălalt capăt al firului nu e va regăsi un chatbot, ci un reprezentant al departamentului de brokeraj ce va răspunde la toate întrebările în scopul rezolvării erorilor.