Legenda fotbalului românesc și fostul selecționer al naționalei de tineret, Adrian Mutu, a povestit în podcastul lui Cătălin Măruță cum a reuțit să piardă o sumă foarte mare de bani. Fostul fotbalist a făcut o investiție foarte proastă alături de un om de afaceri din Cluj.
Legenda fotbalului românesc, Adrian Mutu, a spus care a fost cea mai proastă investiție pe care a făcut-o și cum a reușit să piardă foarte mulți bani.
”Am făcut una (nr.investiție) de vreo 3 milioane de euro. A fost o fabrică de biodiesel. O poveste… long story… 3 milioane de euro aruncați pe geam”, a declarat Adrian Mutu, la podcastul lui Cătălin Măruță.
Au investit într-o fabrică de biodiesel
În 2013, Adrian Mutu și partenerul său de afaceri, Adrian Marțian, au investit într-o fabrică de biodiesel, la Oradea. La momentul acela, Marțian se lăuda că investiția este de 10 milioane de euro.
Fabrica a fost amenajată în primăvara anului 2013, într-o hală de 3.000 metri pătraţi, pe trei linii tehnologice, care aveau o capacitate de producţie de 72 de tone pe zi.
În 2015, fabrica a dat faliment, iar cei doi s-au certat. Marțian l-a reclamat pe Mutu la Serviciul de Investigare a Fraudelor, cerându-i despăgubiri de 5,5 milioane euro.
”Am pierdut bani mulți în afaceri și m-am lecuit. Dar pot să trăiesc decent, ca o persoană normală. Nu vreau să spun câți bani aveam când m-am lăsat, dar am pierdut 3 milioane de euro în fabrica de biodiesel pe care o aveam la Oradea cu băiatul ăla Marțian… Fabrica a intrat în faliment și nu m-am ales cu nimic. Dar pot să trăiesc liniștit, am bani”, a povestea Adrian Mutu, în 2019, la GSP.
Adrian Martian, omul de afaceri din Cluj care voia sa cumpere U Cluj alaturi de Adrian Mutu, se lăuda în 2012 că detine impreuna cu fotbalistul la Cesena o fabrica care produce biodiesel.
Ar fi trebuit să fie afacerea viitorului
Cei doi ar fi deschis afacerea in decembrie 2011 si importau uleiuri din Columbia, Malaezia si Republica Dominicana, pe care le prelucrau în biodiesel.
„Aceasta este afacerea viitorului. Normele europene cer ca motorina sa fie într-o proportie bio, așa ca trebuie sa ne adaptam”, spunea atunci Adrian Marțian.
Marțian s-a lăudat că deține și o firma prin care importă si vinde mașini de lux in Barcelona. Adrian Marțian a spus că are o colecție proprie de 20 de bolizi de lux, dar si ceasuri scumpe.
„Eu când vreau ceva il iau pe loc. Asa vreau sa fac si cu U Cluj. Sper sa mă înțeleg cu Walter”, a mai spus Marțian.
El a dezvaluit si ca l-a sunat Adrian Mutu din Republica Dominicana pentru a-i spune ca sunt pe drumul cel bun cu achiziția, care nu s-a mai făcut niciodată.
”La inceputul lui 2013, am primit un telefon de la Mutu, care m-a rugat sa vin de urgenta in Corsica pentru ca vrea sa discutam ceva important. M-am urcat in avion si am plecat la Ajaccio, unde aveam sa traiesc un episod incredibil, pe care publicul trebuie sa-l afle pentru a intelege cine este cu adevarat Adrian Mutu si cu ce lucruri murdare se ocupa. A incercat sa ma asasineze! Si nu sunt singurul pe care l-a avut in vizor.
A dat un telefon, iar dupa cateva minute au intrat in incapere doi corsicani, aranjati cu pistoale. Ii chemase sa ma lichideze! Nu-i nicio gluma. Calculul lui Mutu a fost atunci asa: ori Martian semneaza, ori moare. Ulterior, chiar el mi-a povestit tot. Mi-a zis ca ma programase de multa vreme”, declara atunci Adrian Marțian, potrivit știridecluj.ro