Investiția în echipă, o prioritate pentru companii în pandemie. Up România susține companiile care acordă beneficii extrasalariale

Spațiile și modul de lucru au fost profund afectate și remodelate după declanșarea pandemiei. Dintr-o dată, angajații și companiile s-au găsit în fața unui imens proces de migrare din birouri și spațiile de lucru profesionale, în intimitatea propriilor case.

Dacă împărțirea spațiului comun a reprezentat până la declanșarea pandemiei un element important în formarea și menținerea coeziunii echipei, odată ce angajații au început să lucreze de acasă sau remote, menținerea spiritului de echipă a devenit o provocare pentru companii, de la cele mai mici, până la cele mai mari.

Navigarea acestei crize, deopotrivă sanitare și economice, se poate face printr-un amplu proces de transformare și adaptare la noua realitate, cu noi modele de lucru, de conectare cu consumatorii și explorare de noi piețe, dar și prin grija față de echipă.

O echipă motivată = o echipă antreprenoare

Dintre toate valorile pe care o companie trebuie să le mobilizeze în depășirea acestei crize, spiritul antreprenorial este, probabil, valoarea care poate genera cel mai mare impact. Companiile au nevoie în acest moment de mobilizarea talentului fiecărui om din echipă, în sensul găsirii de noi abordări și moduri de a opera. Pentru ca fiecare membru al echipei să acționeze ca un antreprenor, angajații au nevoie să se simtă în siguranță și să fie motivați.

Up România, unul dintre principalii emitenți de beneficii extrasalariale pentru angajații din România, pune la dispoziția companiilor client o serie de soluții și servicii care pot conduce spre echipe mai motivate și mai performante. Toate acestea dublate de multiple avantaje.

Up România susține costurile de emitere pentru cardurile de beneficii

Companiile pentru care grija față de angajați este importantă, dar care doresc totodată și optimizarea costurilor, au acum la dispoziție posibilitatea acordării de carduri de beneficii. Prin acordarea cardurilor de la Up România – Up Dejun, Up Cadou, Up Cultură și Up Vacanță –  companiile reduc cu 37% costurile față de aceleași sume acordate sub formă de prime sau bonusuri, depun 0% efort în gestionarea beneficiilor către angajați și beneficiază de susținerea integrală a costurilor de emitere de către Up România. Față de beneficiile sub formă de tichete valorice, pe hârtie, cardurile asigură 100% siguranță prin plățile contactless.

Avantajele acordării de carduri de beneficii sunt multiple.

Pentru angajatori:

  • Deductibilitate fiscală și scutire de contribuții sociale
  • Implementare rapidă și gestionare simplă a sistemului
  • Fidelizarea și retenția echipei

Pentru angajați:

  • Au o putere mai mare de cumpărare
  • Au acces la oferte promoționale exclusive într-o rețea accesibilă și variată de magazine
  • Rețea extinsă de parteneri, în întreaga țară
  • Acces la platforme și magazine online de cumpărare
  • Metode multiple de plată: plata direct din aplicația Up Mobil, plata prin Apple Play, plata prin selfie cu ajutorul aplicației PayByFace, plata cu cardul la POS

Extrabeneficii pentru companii

Odată cu acordarea cardurilor de beneficii Up, companiile se pot bucura de extrabeneficii din partea Up România:

  • Consultanță juridică și HR gratuită timp de 3 luni
  • Preț preferențial la abonamentele medicale oferite de Rețeaua de Sănătate Regina Maria
  • Achiziții la prețuri reduse pentru birotică, papetărie, carburant, curierat, apă, ceai, cafea, prin platforma Up Achiziții
  • Tichete cadou de fiecare dată când este recomandată o societate care nu acordă în prezent tichete de masă

Intră pe www.upromania.ro și comandă cardurile de beneficii cele mai potrivite pentru angajații tăi!

(P)