Compania VCST, care are fabrici în Belgia, Germania, Mexic şi China, s-a extins şi în Europa de Est, achiziţionând la începutul anului trecut în Zona de Dezvoltare Economică a oraşului Alba Iulia un teren de circa 5 hectare, contra sumei de 1,1 milioane de lei. Autorităţile locale susţineau, anul trecut, că firma belgiană a mai avut tatonări în Braşov şi Sibiu, dar în final a ales Alba Iulia. De altfel, şi Carlo Soors a menţionat, la deschiderea oficială a fabricii din Alba, că Alba Iulia a fost aleasă ‘foarte uşor’, după vizitarea mai multor locaţii.
Ambasadorul Belgiei, Philippe Beke, a declarat că este adevărat că investiţiile belgiene nu sunt printre primele zece în România, dar a subliniat că acestea au crescut în ultima perioadă ca volum, ca diversificare şi ca număr de locuri de muncă. ‘Sunt convins că VCST va reprezenta un bun partener pentru Alba Iulia, iar Alba Iulia va reprezenta un bun partener pentru VCST’, a conchis diplomatul.
Totalul investiţiei VCST în România este de 30 milioane de euro, din care 25 de milioane de euro în echipamente, maşini-unelte şi echipamente de măsură şi control, respectiv 5 milioane de euro în construcţii şi infrastructură.
Fabrica ocupă o suprafaţă de 30.000 de metri pătraţi. ‘Mai avem un teren disponibil de 18.000 de metri pătraţi. Sperăm să continuăm investiţia cât mai repede posibil şi pe acest teren’, a declarat directorul fabricii, Alexandru Goia.
La fabrica din Alba Iulia sunt angajate în momentul de faţă 77 de persoane. ‘Vom creşte până la 140 până la sfârşitul lui 2013 şi până la 200 în 2014’, a spus Goia. În fabrica deschisă de VCST în România se produc roţi dinţate pentru clienţii Paccar/DAF, Perkins/Caterpillar, GM/TKP şi VW. ‘Am luat un nou proiect, Ford, pe care-l vom începe la sfârşitul acestui an şi pentru care vom începe să producem undeva din 2015’, a menţionat directorul Alexandru Goia.
VCST ţinteşte o poziţie de top în piaţă ca furnizor de elemente de propulsie de mare precizie, cum ar fi roţi dinţate, arbori dinţaţi sau componente de frână pentru producători auto sau furnizori de gradul 1. Produsele sunt utilizate în motoare, transmisii şi sisteme de frânare pentru autoturisme, camioane, vehicule şi utilaje comerciale. La nivel mondial, compania are 1.100 angajaţi şi vânzări de 145 milioane de euro în 2012.
Investiție belgiană de 30 mil. euro la Alba Iulia
8 iulie 2013, 17:29
Ultima modificare în 8 iulie 2013, 20:29
O companie multinaţională cu sediul în Belgia, care produce componente pentru industria auto, a inaugurat luni o fabrică de roţi dinţate la Alba Iulia. Investiţia de 30 de milioane de euro este cea mai mare ca valoare realizată în ultimele două decenii în oraş.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- O NOUĂ ȚARĂ PE HARTA EUROPEI: „Este o sinucidere”
- Cum a schimbat aurul faţa Australiei
- Cât se va deprecia leul după reducerea-surpriză a dobânzii BNR?
- Luna Nouă din Rac răscolește sufletul colectiv
- Grecii nevoiți să renunțe la mii de bugetari dacă vor 8,1 mld. euro de la troică
- O nouă maladie respiratorie ameninţă lumea
- Din 2014, salariile la stat se vor acorda în funcţie de performanţă
- Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a ajuns la peste 19%
- Șeful Renault: Piaţa auto europeană se va contracta şi în următorii doi ani
- FMI va înrăutăţi prognoza privind economia mondială