Investiţie de 150.000 de euro în al treilea magazin Migato

Migato a inaugurat cel de-al treilea magazin de încălţăminte şi accesorii de pe piaţa românească, în urma unei investiţii de aproximativ 150.000 de euro, care include şi primul stoc de marfă. Migato a intrat pe piaţa locală în noiembrie 2008, prin intermediul companiei Shoes&Fashion, inaugurând primul magazin în cadrul Liberty Center. Cel de-al doilea magazin Migato este poziţionat pe calea Dorobanţilor. "Noua locaţie este situată pe Bulevardul Magheru şi are o supraf

Migato a inaugurat cel de-al treilea magazin de încălţăminte şi accesorii de pe piaţa românească, în urma unei investiţii de aproximativ 150.000 de euro, care include şi primul stoc de marfă.

Migato a intrat pe piaţa locală în noiembrie 2008, prin intermediul companiei Shoes&Fashion, inaugurând primul magazin în cadrul Liberty Center. Cel de-al doilea magazin Migato este poziţionat pe calea Dorobanţilor.

„Noua locaţie este situată pe Bulevardul Magheru şi are o suprafaţă de 110 metri pătraţi”, a declarat pentru Capital Online Lilia Bitzaraki, directorul general al Shoes&Fashion.

Lilia Bitzaraki a subliniat că are în plan deschiderea unei alte locaţii Migato până în luna august, în Capitală. 

„Nu ne-am decis încă în ceea ce priveşte locaţia şi ne aflăm abia în faza de negocieri”, a spus directoarea Shoes&Fashion.

40 de magazine până în 2012

Migato vrea să ajungă la un număr total de patruzeci de magazine până în 2012. ”Până la sfârşitul anului 2012 vrem sa deschidem patruzeci de magazine Migato în principalele oraşe din România, precum Braşov sau Constanţa”, a menţionat Lilia Bitzaraki.

Migato este cel mai mare lanţ de magazine de încălţăminte şi accesorii din Grecia, unde deţine 120 de locaţii. De asemenea, Migato a intrat şi pe pieţele din Bulgaria, Cehia sau Spania, având o dezvoltare foarte rapidă.

Migato prezintă branduri internaţionale de pantofi şi accesorii precum Camille, KillDoll sau Bioshoes. Magazinele se adreseză unui public format în principal din femei cu venituri peste medie, preocupate de business şi care vor să fie mereu în pas cu ultimele tendinţe din moda.