Centre Ville, The Hospitality Complex, lider pe segmentul aparthotelurilor în România şi unul dintre cele mari din Europa a inaugurat Le Bistro, în urma unei investiţii care se ridică la 2 milioane de euro. Situat în zona Calea Victoriei din Capitală, Le Bistro este un restaurant de lux cu o capacitate totală de 224 de locuri: 50 în grădină, 60 pe terasa închisă, 114 în salon şi 16 la bar. Pentru primul an de la inaugurare, Le Bistro mizează pe afaceri de 850.000 de euro
Centre Ville, The Hospitality Complex, lider pe segmentul aparthotelurilor în România şi unul dintre cele mari din Europa a inaugurat Le Bistro, în urma unei investiţii care se ridică la 2 milioane de euro.
Situat în zona Calea Victoriei din Capitală, Le Bistro este un restaurant de lux cu o capacitate totală de 224 de locuri: 50 în grădină, 60 pe terasa închisă, 114 în salon şi 16 la bar.
Pentru primul an de la inaugurare, Le Bistro mizează pe afaceri de 850.000 de euro.
“Estimăm că în primul an de operare vom înregistra în jur de 140 de clienţi pe zi şi o cifră de afaceri de aproximativ 850. 000 de euro”, a declarat Yaron Ashkenazi, General Manager Centre Ville.
În anul 2008 au fost iniţiate lucrări extinse de renovare constând în demolare parţială şi refacere a podelelor, pereţilor, plafonului, bucătăriei, sistemului de iluminat.
Capacitatea iniţială a restaurantului, înainte de începerea lucrărilor de renovare, era de 86 de locuri în salon şi 20 de locuri în separeuri.
Complexul Centre Ville dispune de 293 de apartamente, pe o suprafaţă construită de 95.000 mp. Complexul include hotelul Radisson SAS, Centre Ville ApartHotel, World Class Health Academy, Platinum Casino, săli de conferinţă şi de evenimente, restaurante, baruri, precum şi o zonă comercială cu magazine ale unor branduri renumite.
Cu o rată de ocupare de 92,2%, Centre Ville Aparthotel, brand al S.C. Bucuresti Turism S.A., a încheiat anul 2008 cu o cifră de afaceri de 8,2 milioane de euro.
SURSA: Centre Ville