Producătorul de tricotaje Promar Textil a intrat pe segmentul spălătoriilor profesionale, prin deschiderea spălătoriei Kromatic din Brașov, în urma unei investiții de 4,5 milioane de euro.
Aceasta este prima spălătorie profesională din Europa care aplică tehnologia bazată pe radio frecvență în managementul textilelor HoReCa, fiind operațională începând cu octombrie 2015.
"În mod normal, inventarul textilelor unui hotel de mărime medie presupune ca minim 4 persoane să se implice în numărarea acestora o zi întreagă, rezultatul final fiind incert datorită oboselii și a erorilor umane. Textilele care au microcip RFID sunt inventariate automat, eliminând erorile umane și costul cu timpul și cu personalul. Totodată, putem elimina chiar și pierderile datorate furturilor', a declarat Aurelian Moraru, director general Kromatic.
Informaţiile referitoare la textile sunt disponibile pe platforma online dezvoltată de companie, ce oferă rapoarte precum Inventar activ, Spălări, Detectări antifurt, Uzură. Kromatic oferă spre închiriere lenjerie hotelieră, prosoape, halate, textile de restaurant, la uniforme de lucru și cămăși de business, producție proprie.
În paralel sistemului RFID aplicat textilelor HoReCa, Kromatic a dezvoltat și sistemul Barcode pentru echipamentele de lucru, care permite trasabilitatea uniformelor cu ajutorul codurilor de bară și gestionarea acestora fără a necesita de la client o persoană dedicată cu predarea-preluarea acestora cum se procedează în mod tradițional.
Lansată pe piața locală la finele lui 2015, Kromatic Brașov, parte a Promar Textil, oferă servicii profesionale de închiriere, întreținere și igienizare a textilelor hoteliere și a echipamentelor de lucru pentru toate marile sectoare industriale, precum industria alimentară, prelucrătoare, sectorul medical și cel hotelier, cu certificarea calității serviciilor și respectarea celor mai stricte norme de igienă (IFS, HACCP, etc.). Compania lucrează în acest moment cu hoteluri de 4-5 stele din România, precum Hilton.
Promar Textil are peste 25 de ani de experiență în producția de tricotaje.