Cameron România a deschis la Ploieşti o fabrică de utilaj petrolier, în urma unei investiţii în valoare de 80 milioane de euro, a anunţat, miercuri, compania americană specializată în producţia de astfel de echipamente, transmite Mediafax.

Unitatea este situată în Parcul Industrial Ploieşti şi va avea 300 de angajaţi, a declarat directoarea parcului industrial, Fabioara Ionescu, prezentă la inaugurarea fabrcii.

Cameron deţine astfel de fabrici în Statele Unite şi Franţa şi o unitate de producţie la Câmpina, judeţul Prahova.

Potrivit reprezentanţilor Cameron, în fabrică au fost deja angajaţi 120 de muncitori, în perioada următoare urmând să fie completată schema de personal.

Compania americană are peste 16.000 de salariaţi în mai multe state.

SURSA: Mediafax