Astfel, în cursul anului 2010, B. Braun a investit patru milioane de euro în extinderea unităţii de producţie din Timişoara, investiţia vizând creşterea capacităţii de producţie, în vederea atingerii unei capacităţi totale de 19 milioane de unităţi de soluţie perfuzabilă la nivelul anului 2011.
"Prin această investiţie, B. Braun îşi consolidează prezenţa în Europa de Sud-Est, iar România devine centrul de distribuţie al companiei B. Braun în regiune.
Începând cu 2011, produsele B. Braun fabricate la Timişoara vor fi livrate nu numai în România, ci şi pe pieţele ţărilor învecinate, precum Bulgaria, Serbia, Montenegro, Macedonia şi Albania”, potrivit Dr. Meinrad Lugan, membru în Consiliul de Administraţie al B. Braun Melsungen AG.
La rândul său, Christian Braun, CEO pentru Europa de Sud-Est a arătat că “acesta este un pas important pentru angajaţii din România, deoarece garantează menţinerea locurilor de muncă pe termen lung şi continuarea investiţiilor în anii următori”.
De altfel, în acest an, B. Braun va investi încă două milioane de euro în modernizarea unităţii de producţie şi în integrarea companiei B. Braun Pharmaceuticals SA în reţeaua globală B. Braun. Noua fabrică din Timişoara a fost complet integrată în operaţiunile extinse ale grupului B. Braun Medical în România, fiind pusă în funcţiune la începutul anului 2011. Fabrica modernizată va avea până la 200 angajaţi.
B. Braun este un producător şi furnizor internaţional de produse şi servicii medicale, înfiinţat în 1839 în Melsungen, Germania, fiind o afacere de familie, cu peste 40.000 angajaţi în întreaga lume. Firma a înregistrat o cifră de afaceri de peste 4 miliarde euro în 2010.
În România, Grupul B. Braun este prezent din anul 1999 şi este format din patru companii diferite cu peste 400 de angajaţi (B. Braun Pharmaceuticals SA – companie producătoare de soluţii perfuzabile standard, B. Braun Medical SRL – organizaţia responsabilă de comercializarea produselor B. Braun în România, către spitale, farmacii, medici de familie şi distribuitori, B. Braun Avitum SRL – companie de vânzări specializată în produse de dializă şi B. Braun Avitum SRL – companie furnizoare de servicii de dializă în România şi deţinătoare a 7 centre de dializă).  Anul trecut, a înregistrat o cifră de afaceri de peste 100 milioane lei în ţara noastră.